Pentru o prima editie, a fost bine!
Sinagoga Neologa Sion a fost “preparata” pentru o acustica mai buna, scena construita vizibila cam din toate unghiurile, luminile au evidentiat frumusetea spatiului, m-a bucurat prezenta unui pian adevarat, publicul numeros in fiecare zi (majoritatea locurilor erau ocupate), stuff-ul prietenos. Si vremea a fost buna:)
Muzical, vorbind, sa luam pe rand.
Ziua de vineri debuteaza cu recitalul solo de contrabass al lui Adam Ben Ezra. Omul – orchestra, abuzind de pedala de loop si wah-wah, cu destule momente ce mi-a adus aminte de un clown si de rolul acestuia de divertisment. Si mimica, l-a ajutat. Prietenul care statea langa mine, mi-a zis in timpul recitalului cum ca fiului lui de 9 ani i-ar fi placut recitalul. Multi-instrumentist, a abordat un reportoriu mai mult spre fusion si world-music, fapt ce a determinat primul bis al festivalului. Iar in zilele noastre, Adam Ben Ezra face succese pe Youtube, canalul lui generind destul de multe vizualizari. Check it
Al doilea recital al serii – Arne Jansen Trio – un trio german in care guitara electrica a jucat rolul solist. Mult fusion, castigator al unui premiu Echo, Arne vine din traditia lui Pat Metheny si John Scofield si o continua. Sper ca spre noi orizonturi sonore, ceea ce am auzit in Oradea, m-a facut sa imi dau seama ca bancile Sinagogii nu sunt extrem de confortabile pentru un timp indelungat. Povestile calatoriilor sale, in special cele din spatiul estic, ma fac sa cred ca exista un filon care merita investigat in materialele sale viitoare. ‘Om trai s’om auzi!
Pauzele sunt la fel de importante intr-un festival ca si muzica in sine. Au rolul lor, debusee sociale, orasul e frumos, apusul minunat….
Ultimul concert al zilei de vineri – Bansal Trio. Hindustani (carnatic) spiritual jazz modern mi-a sunat mie. Cu un flow specific nordului Indiei, fara a cadea in monotonia transei specifice ragai, multumita frazarii si improvizatiei pianului, a reprezentat concertul serii pentru mine. Un proiect ce aniverseaza anul acesta 10 ani de activitate, multinational, multikulti . S-au intalnit in Oslo, unde cei trei au studiat, Harpreet Bansal – vioara, Andreas Bratlie – tabla & percutie si la pian cehul Vojtech Prochazka. Mi-a parut rau ca nu l-am putut auzi pe Vojtech la harmonium, mai ales in formula asta. Ne stim de ceva vreme, l-am invitat acum cativa ani buni la Moszkva cu un proiect indraznet de al lui, tot norvegian – Bergljot. Povestile si shot-urile de palinca si unicum au continuat pana la ora 5 dimineata, cand ne-am despartit in fata hotelului.
Sambata, cu o ora inainte fata de ziua precedenta, de la 18 au inceput recitalurile. La fel cu un solo de contrabass, dar cu o alta dimensiune.
Renaud Garcia-Fons a propus un itinerar sonor imaginar, melancolic, niste dialoguri ale contrabasului cu instrumente si teme specifice iraniene, africane, galiciene, celtice, world-wide. E un kitch asumat pentru un recital. De ce asumat? Executia a fost impecabila, arco superb executat, cu loop-uri cu tot. Chapeu!
Gregory Privat Trio – ne tot invartim in jurul lumii si ramanem sonor conectati in jurul Caraibilor. In formula de trio, pian/contrabass/tobe, cu un disc scos la ACT music – Family Tree, a propus un paradigma sonora tonifianta si energetica. Imbracata in jazz, traditia “biguine”-ului_si “zouk”-ului din Martinica si Guadelupe. Colorata si imberba compozitia per ansamblu a lui Gregory Privat, dar nu lipsita de interes si pasiune.
Ultimul concert al serii, duo-ul finlandez, Verneri Pohjola & Mika Kallio. Nu am intrat in filmul lor, chiar daca imi trebuia ceva chill dupa exotismul concertelor anterioare. Proiectia nu m-a ajutat, dimpotriva mi-a distras atentia si am avut impresia ca cei doi sunt la o simpla repetitie cu public. Ceea ce nu ar fi rau, daca s-ar fi linkuit cumva. Nu a iesit. Mi-a parut rau, mai ales pentru ca era singurul instrument de suflat din tot festivalul. O echilibristica free, notabila prima parte a lui Mika Kallio cu sunetul acela infundat de toba mare atat de specific lui Sunny Murray.
Duminica, ultima zi a festivalului, debuteaza cu solo-ul lui
Bugge Wesseltoft. Obisnuit deja cu Romania si publicul de aici, prin repetatele aparitii la Bucuresti/Garana/Cluj-Napoca, Bugge a prezentat material de pe ultimul sau disc solo – Everybody Loves Angels scos la acelasi label ACT Music. Prima mea intalnire cu muzica si producer-ul, Wesseltoft a fost acum mai bine de 10-12 ani, in seria New Conceptions of Jazz, ce isi propunea promovarea artistilor tineri norvegieni. M-a prins atunci, am avut o perioada in care mi-a scapat din orizont, a revenit in ultimii ani cu un sunet extrem de asezat si la locul lui, supriza lipsindu-mi de multe ori. Duminica dupa-amiaza, invaluit intr-o lumina roz, ne-a incantat cu secvente de free swing, chiar Massive Attack si Portishead mi-au rasunat de pe scena Sinagogii. Iar, temele din Blowing in the Wind si Beatles, mi-au picat greu. Ca un sirop din ala de pe margine drumului cand vii de la Cluj, cu 95% zahar. Siropos final. Si in aplauzele unui public vrajit.
Omer Klein Trio – cea mai buna si consistenta reprezentatie din intregul festival. Un groove modern, improvizatii “smechere”, compozitii cu aplomb, un sunet actual si bucuria artistilor razbatea din fiecare nota.
radio.string.quartet – compozitii proprii sensibile si cinematice. A fost frumos finalul festivalului in sunetul de basm al quartetului austriac. Introspectii augmentate vocal post-clasice, mai mult avind de-a face cu muzica contemporana decat cu jazz-ul. Virtuozitatea a fost detronata de frumusete, in cazul lor.
Si toate astea m-au facut sa ma simt bine in Oradea si sa simt ca e loc si pentru o a doua editie a festivalului.
Pana una alta, in 2 octombrie se intampla si la Oradea – concertul asta. Eu zic ca nu trebuie ratat, sunt intr-un turneu in Romania, vor canta la Ateneul Roman cu cateva zile inainte, Filarmonica din Pitesti, Memorialul de la Sighet…Si au si saxofon…
Live-uri de la festival gasiti pe pagina de Facebook a primei editii OraJazzFestival.
Recenzia scurta e aici