După experienţa de acum doi ani, în care duo-ul american QUI ne-a stimulat feeling-ul într-un mod curios, iată că putem reveni cu impresii proaspete despre cel de-al doilea concert pe care cei doi muzicieni au avut ocazia să-l susţină pe scena clubului independent Moszkva Cafe din Oradea.
Aşa că am purces, cu mic cu mare, în spiritul acelor old good days, să ne bucurăm de sound-uri autentice, de creativitate neinhibată de prejudecăţi locale şi nu în ultimul rînd mînaţi de sentimentul că aparţinem unui cerc select care încă mai trepidează în ritmul actualei lumi.
Dacă acum doi ani ne-a luat ceva timp să intrăm în mood-ul potrivit, de această dată am plonjat direct în ecuaţie, bateristul Paul Christensen şi chitaristul Matt Cronk reuşind să fie mai eterogeni iar programul lor a fost departe de maniera conceptuală pe care au propus-o iniţial. Sigur, a existat acea alternanţă între pasajele foarte “duioase”, ca să zic aşa şi cele melvinsiene, însă neavînd de urmărit un story, a fost mult mai simplu, atît pentru ei cît şi pentru noi, evident. Ca punct forte putem lesne menţiona sunetul incredibil al ghitării mînuite de Matt Cronk, sincronizarea perfectă cu partea ritmică, tonurile uneori mai mult decît “heavy”(şi nu mă gîndesc aici la futilul heavy metal) şi vocea, da, vocea care ne-a conferit senzaţia de autentic.
Pînă la urmă, n-au fost atît de preţioşi precum rîndurile scrise de mine, însă, cum spuneam şi cu altă ocazie, “băieţii” vin de-acolo de unde s-a inventat rock’n’roll-ul, ceea ce s-a văzut în atmosfera inoculată în sală, unde, spre deosebire de data trecută, publicul a fost şi mai numeros şi mai receptiv. Reluarea programelor muzicale incomode în cadrul clubului Moszkva Cafe sunt, probabil, singurul lucru pozitiv care se întîmplă într-un oraş aproape complet abrutizat din punct de vedere cultural.