Cum o fo’ la Jazz de Craciun cu Fish in Oil!

Miercuri, 10 decembrie, a urmat ziua jazzului de Crăciun, nu-i așa, ceea ce a făcut ca prezența în sala principală a clubului Moszkva să-mi întreacă toate așteptările, mai ales că nu era vorba de o seară de dans. Protagoniștii au fost, de acestă dată, un grup foarte simpatic din Serbia care nu numai că nu și-a terorizat auditoriul ci l-a făcut să trepideze constant la temele care păreau cunoscute majorității cu toate că nimeni n-auzise muzica lor vreodată.

Fish In Oil e un grup ce vine muzical pe filiera John Zorn/Marc Ribbot(epoca Dreamers), implicațiile culturii ebraice fiind înlocuite evident cu aspectele culturale specifice spațiului slavo-balcanic, ceea ce nu i-a făcut mai puțin atrăgători ci chiar mai apropiați spiritului zonal.
Ca structură de grup avem una standard, sax-ghit.-bas-tobe, iar muzical teme melodice susținute alternativ de ghitară si saxofon. Fără îndoială, temele abordate, sound-ul specific al ghitării(cu aluzii la Beach Boys, surf-music, anii 60, Ennio Morricone, etc.) au făcut ca piesele să aibă un lipici deosebit la public însă aș remarca și o anumită încărcătură dramatică emanată de saxofonul mînuit cu maiestrie de leaderul grupului, Branislav Braca Radovanovic.
Chiar daca putem vorbi de melodie, piese clasic structurate, nu puține au fost și momentele libere în care protagoniștii și-au dat măsura valorii întelegînd la ce se așteaptă, pînă la urmă, un public amator de jazz mai puțin convențional.
În final, feelingul grupului și al auditoriului a fost unul foarte pozitiv, a existat interacțiune și-mi place să cred că un astfel de eveniment poate dezvolta, fie și-n mică măsură, deficitul bunului simț comunitar.