Împătimiții sonorităților non-mainstream, independente, s-au putut bucura săptămîna trecută de două seturi concertistice, în două zile consecutive, în singurul club orădean ce-și propune să fie racordat, în măsura posibilităților, la contextul creativ global, reușind să trepideze în ritmul actual al lumii. Evident, e vorba de clubul Moszkva unde s-au reușit și în acest an o serie de evenimente alternative care au reușit să scoată din amorțeala socială acea parte a unui public frecvent neglijat, de regulă, din considerente mercantile.
Dar, s-o luăm pe rînd. Marți seara, pe 9 decembrie, au performat, că nu pot zice altfel, Rogvaiv(din Oradea) și ID M THEFT ABLE (din SUA). Două seturi distincte, un numitor comun, noise, sunet programatic, energie electrică în sens uman, colaj sonor.
Rogvaiv(aka George Staicu) s-a lansat în periplul sonor oarecum pe nesimțite. Pe un fundal tipic sonorităților noise-electronics, s-au presărat colaje sonore fluide, liniare, noninvazive, de o densitate medie. Ce am putut remarca, de această dată, a fost oarecum caracterul space, cosmic, introspectiv al întreprinderii, lucru oarecum neobișnuit față de mai vechile apariții Rogvaiv, cînd se prefigura mai degrabă un gen de dj schizoid, masturbator al ritmului sintetic. 30 de minute au fost o introducere potrivită pentru următoarea apariție care ne-a trezit curiozitatea prin ineditul ei.
ID M THEFT ABLE(aka Scott Spear). Ceea ce credeam noi, neștiutori fiind, că va fi un moment hazliu, un fel de divertisment alternativ, s-a transformat, în primele minute, într-un act creativ și muzical foarte serios elaborat, inteligent abordat, plin de substanță și nerv. Era vorba de colaje vocale, realizate instant, cînd distorsionate, cînd de o claritate ce sfida puritatea, invocații magico-sonore punctate înfiorător de diferite mecanisme mecanice amplificate la limita distorsului. În mîinile magicianului orice obiect era un pretext formidabil de a crea, de-a sculpta sonorități. Faptul că am avut pe tot parcursul o ușoară neliniște de ordin religios nu a fost întîmplătoare, aflînd peste o zi că protagonistul provine dintr-un ordin religios foarte strict, străin plaiurilor noastre. Setul prezentat la Oradea a fost foarte scurt ca timp(vreo 25 de minute) în schimb foarte plin de conținut.