Fiind primul concert de jazz al anului din lungul şir de evenimente ce vor avea loc, sperăm, în iniţiaticul Moszkva Cafe, evident că ne-am adunat cu mic cu mare să intrăm în contact cu feelingul improvizatoric simţit pe viu, ca să zic aşa. Protagoniştii serii au fost trei muzicieni, doi polonezi si un slovac, ce activează sub numele Ensemble 56 încadrîndu-se în ceea ce se poate numi free jazz cu incursiuni în muzica experimentală contemporană. Schema intrumentală a acestui trio a cuprins un bas acustic-Rafal Mazur, sax. alto-Miro Toth şi percuţii mînuite de Mieczyslaw Gorka.
Setul muzical a debutat conform pattern-urilor de gen, o uşoară configurare a ambientului provocată de rezonanţa coardei mi a basului acustic urmată de intrarea în scenă a alto-ului încadrat eteric de versatilele percuţii. S-a ajuns, desigur, la acea pulsaţie sonoră în care, muzical, aproape totul e permis, intensitatea artistică fiind evocată exclusiv de suflător prin nişte volute improvizatorice de mare calibru ceea ce a dovedit disponibilitatea lui Miro Toth, un muzician de care vom mai auzi, cu siguranţă, în viitor. Momentele solistice ale concertului, au fost foarte personale, neintegrate în context, Rafal Mazur elaborînd un solo schematic, introspectiv, folosindu-se de arcuş şi doza electrică a basului acustic.
Concertul fost împărţit în două momente distincte, o primă parte aerată, plină de căutări, un vis continuu, întrerupt arareori de percuţionistul Mieczyslaw Gorka, în schimb partea a doua a avut o reverberaţie dinamică în crescendo, o stlistică de grup versatilă, ceea ce pînă la urmă a rotunjit întregul spectacol, atît vizual cît mai ales auditiv.
A fost un concert oarecum problematic, în sensul discuţiilor ulterioare, impresia generală fiind destul de controversată, ceea ce e de bine întrucît, mai bine o muzică care-ţi pune probleme decat una care te anesteziază mental. Un inceput de an jazzistic evident incomod, aşa cum îi stă bine Muzicii de Vest, fără de care spectrul muzical orădean ar fi unul extrem de convenţional.
Fotografii de la eveniment aici . Si o secventa video mai jos.