Fără îndoială, atît pentru cei care frecventează Muzica de Vest cît şi pentru cei care sunt preocupaţi de jazz, în general, numele pianistului şi compozitorului Lucian Ban nu mai este o necunoscută. Ne mai amintim cu plăcere concertul susţinut acum un an în Oradea, la Posticum Jazzland, unde Lucian a evoluat împreună cu violistul Mat Maneri, un concert inedit oarecum, fiind o întîlnire cu singurul, din cîte ştiu eu, muzician român care activează în marea ligă a jazzului mondial.
Pe parcursul carierei sale muzicale, care se-ntinde pe o perioadă de peste zece ani, Lucian Ban a colaborat cu muzicieni care au configurat jazzul ultimelor decenii, precum Tony Malaby, Nasheet Waits, John Hebert, Ralph Alessi, Bob Stewart, etc., reuşind să confirme şi să se afirme ca un artist bine integrat în contextul jazzului creativ. Valoric, s-ar putea spune că după albumul de acum doi ani, Enesco Re-Imagined, în care, împreună cu John Hebert, a recreat jazzistic muzica marelui compozitor, Lucian a deschis un portal creativ care poate duce doar intr-un singur sens.
Albumul Mystery confirmă acest lucru, fiind o realizare de ţinută integrată în conceptul actual care face jazzul să se redescopere şi să se reinventeze la nesfîrşit.
Înregistrat la New York, în 2010, cu ocazia concertului susţinut de grupul pianistului, Elevation, la Cornelia Street Cafe, Mystery este un album care captează foarte bine dinamismul şi energia specifică prestaţiilor live, fiind un balans interesant între raţional şi iraţional, perfect integrat în spiritul contemporan new-yorkez. Alături de Lucian Ban la pian, evoluează excepţional şi intens saxofonistul Abraham Burton, fiind susţinut de o linie ritmică remarcabilă creată de Eric McPherson la tobe şi John Hebert la contrabas. Din cele 8 pasaje muzicale, şase sunt semnate de Lucian Ban, preludiul este creat de Abraham Burton iar track-ul nr. 3 este apanajul lui John Hebert fiind o compoziţie dedicată contrabasului. Ambianţa este unitară, echilibrul e desăvîrşit existînd gradări ale intensităţii pasionale relevate mai ales în secvenţa a doua a discului, Freeflow, în care chimia interioară a protagoniştilor e evidentă. De asemenea, aş menţiona şi Serenade, o piesă scrisă pentru cel ce a fost pianistul şi compozitorul Andrew Hill, o lucrare frumoasă în care Lucian e deosebit de inspirat.
Mystery, un disc care îmbogăţeşte creaţia lui Lucian Ban, ne oferă, oarecum, şi o altă faţetă stilistică a manierei sale interpretative, dezvăluind un muzician pentru care limbajul jazzului nu este o necunoscută. Este o surpriză foarte plăcută, care dovedeşte încă odată, că jazzul, bine înţeles şi asimilat, nu are frontiere de nici un fel.