M-am dus la Sabotage Festival din 3 motive:
– să-mi fac încălzirea pentru Peninsula
– să pot spune că am fost la prima ediție, gen before it was cool 🙂
– să-l văd pe K-lu la treabă în ideea că am putea îndrazni să avem curajul de-a cuteza…știți voi, chestii, socoteli 😉
și pot spune că obiectivele au fost îndeplinite cu succes.
Am nimerit destul de greu locul de desfășurare, ploua torențial, taximetristul habar nu avea pe ce lume trăiește, l-am ghidat eu cu ajutorul telefonului și Nokia Maps. L-am prins pe K-lu fix când o combina din butoane pe Aura Urziceanu. Atacul propriu-zis a fost lansat puțin mai târziu, când s-au mai adunat oamenii. N-am văzut atitudini teatrale și nici nu s-au tras gloanțe împotriva râsului. În loc să se certe, oamenii au preferat să râdă și să asculte cântecele frumoase. Cei suferinzi n-au fost uitați și au primit tratamentul adecvat care le-a permis să fumeze, să bea, să cânte și să danseze.
Inițial nu am fost prea încântat de hala (goală, beton curat și înaltă până la Dumniezo) în care s-a desfășurat festivalul dar pe măsură ce s-a umplut de lume, sunetul a mai scăpat din ecou.
Overall, din punct de vedere muzical, a fost bine și sper că nu a fost un eveniment one time only deși după bannerele cu Roșia Montană și gazele de șist, aceleași ca și la concertul Krema Kawa de la Oradea, nu cred că va avea continuitate. Sper să mă înșel. Există în Timișoara potențial pentru un festival de acest tip de 2-3 zile și organizatorii să găsească sprijin pentru a putea merge mai departe. Oamenii încă suspină după TMBase.
N-am putut rămâne până la sfârșit, după Dubioza Kolektiv a trebuit să plec. Nu i-am ascultat niciodată la modul serios, îi știam din recomandările lui Sergiu și dacă-mi amintesc bine, acesta a fost videoclipul și piesa propusă de el. Dacă eu nu am fost dat pe spate, prea mult ska pentru mine, majoritatea, adică restul până pe la 1.000, a fost foarte încântată și activă. Ceea ce, în final, e foarte bine.
Sper că mireasa care a venit în timpul concertului lor, a fost mulțumită 🙂
Foto via fb.com/SabotageFestival