Concertul de marţi seara susţinut de Mikolaj Trzaska si Rafal Mazur pe scena Casei de Cultură a municipiului Oradea a fost unul binevenit, după sfârşitul unei toamne orădene în care s-a cîntat orice, cu excepţia jazzului contemporan. După setul fulger din primăvară, cînd Chicago a venit la Oradea, iată că acum doi exponenţi din prima ligă a jazzului polonez ne-au vizitat oferindu-ne un periplu creativ schematic, concis, după toate regulile genului.
Mikolaj Trzaska e un muzician cu o carieră bine definită în spate, a cîntat în diverse colaborări cu lumea bună a scenei improvizatorice, culminînd în acest an cu un album de colecţie, sub titulatura The Resonance Ensemble, împreună cu artişti precum Dave Rempis, Tim Daisy, Michael Zerang, Ken Vandermark. Ca saxofonist, acoperă o plajă largă de influenţe, de la John Coltrane, nu-i aşa, pînă la Joseph Jarman şi Roscoe Mitchell, plus influenţele şi notele specifice muzicienilor est-europeni. Alături de el, basistul Rafal Mazur este un muzician cu o educaţie clasică, primul instrument fiind violoncelul apoi trecînd pe bas acustic şi dedicîndu-se total muzicii improvizate cu influenţe extrem de variate, inclusiv extrem-orientale.
Îmi place să cred, concertul de marţi seara a fost o improvizaţie pură, iar dacă emoţional n-am rezonat extrem de favorabil n-am putut să nu apreciez desfăşurarea muzicală, aproape clasică deja în gen, introducerea cu partea de căutări, evoluţii solistice care duc, inevitabil, spre un cumul tensionant şi de ce nu, pasional. Excelente părţile de clarinet bas, care mi-au relevat un Mikolaj Trzaska mult mai personal, liniile de bas completînd subtil atmosfera.
Trzaska şi Mazur nu s-au întrecut pe ei însă au respectat riguros jazzul ca formă muzicală şi atitudine, iar publicul a rezonat corespunzător sub impactul unui unui sound plin şi rotund, cred eu, din moment ce s-a cîntat şi la bis. S-a cîntat cam o oră, un dozaj perfect al timpului, pentru un public poate nu foarte familiar cu manifestările de acest gen.
În fine, a fost o seară creativă care a mai scos oraşul din banala mediocritate, iar faptul că avem periodic parte de astfel de manifestări, e fără îndoială un privilegiu.
Pentru mine, comunicarea intre cei doi pe scena a fost una patologica:) O simbioza patologica!
Multumirile merg spre Flavius Bunoiu, directorul Casei de Cultura a Municipiului Oradea, care face posibila organizarea logistica a unor asemenea evenimente p’aci prin ograda noastra!