Spre rusinea mea am auzit de acest festival total intamplator. Am dat de el cautand dupa gig-uri The Kilimanjaro Darkjazz Ensemble. In momentul in care am luat la purecat lineup-ul, mi-am dat seama ca festivalul este unul total neconventional si ca locul meu este la Dark Bombastic Evening. Drept care mi-am si trecut in calendar data de 18 August, Sambata, deoarece nu puteam ajunge decat pentru 1 zi, line up-ul acestei zile fiind mai apropiata de urechea mea. In consecinta, Sambata dimineata la 8 am pornit inspre Alba Iulia. Dupa 4 ore, un sfert de cafea si muzici care sa ma introduca in atmosfera, ii si strangeam recunoscator mana lui Doru de la DonisArt pentru aceasta initiativa.
Locul de desfasurare al festului a fost, pentru a doua oara, spatiile RYMA, aflate intre peretii cetatii Alba Iulia, poarta 7, foarte bine restaurata, curata, foarte aerisita in ciuda spatiului nu extraordinar de generos. Scena cu marimea adecvata, mese, in spatele curtii locul de campare echipata cu dusuri, WC uri mobile (unde din pacate nu am mai avut loc – asta e daca te trezesti cam tarziu). Nu lipsesc taraba de merchendise, carciuma (5 RON halba de bere), cortul cu slow food, etc
O bere, intalnirea cu niste amici si a si inceput a doua zi a festului cu o auditie a materialului discografic al timisorenilor de la DorDeDuh (albumul va fi lansat in Septembrie), degustand intre timp un mied oferit de trupa tuturor celor aflati in spatiul din spatele carciumii din incinta. La un moment dat, baietii se gandesc sa dea o scurta cantare pe scena, fiind dat astfel startul celei de a doua zi. Au cantat 2 piese, au sunat extrem de bine, foarte rotund. Mi-a parut oarecum ca fac o introducere la ce vor canta cu Sunset in the 12th House. Un inceput perfect, as zice.
A doua trupa: Rose Rovine e Amanti. Sincer, aveam anumite preconceptii, din cate am ascultat nu era trupa care sa ma miste prea tare… sau cel putin asa am crezut pana la a doua piesa! A fost surpriza serii, piese tare bine compuse, bine instrumentate, neo-folk pe alocuri cu sectiuni ritmice industriale, au creat o atmosfera sonora mediteraneeana, uneori balcanica, extrem de interesanta.
Urmeaza Sunset in the 12th House: beeeton, o trupa unica in Romania cantand post rock foarte elaborat, linii melodice mistice si foarte atmosferice. Mi s-a parut ca au existat si ceva spatii improvizate. Daca este asa, mai au o bulina rosie de la mine. Fantastic intr-un cuvant, a inceput sa imi para rau ca nu am fost prezent la cantarea de Joi noaptea.
Intram incetul cu incetul in spatiu nordic cu finlandezii de la HexVessel. I-as descrie cel mai bine ca psihedelic – experimental, au reusit sa ma conecteze la ceea ce au cantat din primele minute. A fost un catarzis personal, o experienta supraconstienta. Au reusit sa umple scena atat la propriu cat si la figurat (in total 8 muzicieni cu instrumentatie destul de variata), incantatiile lor au fost sustinute de o muzica extrem de bine lucrata, variata si ea, universul lor sonor fiind unul exceptional. Mi-au oferit cel mai puternic moment al zilei.
Coulisses vin din Suedia, este proiectul lui Per-Erik de la Isobel & November. Baritonul extraordinar si sunetele joase ale chitarii lui Per-Erik si backgroundul inteligent al lui Mathias, m-au perindat printr-un univers muzical foarte intim si cald. In scurt timp (sau mi s-a parut doar mie?) au urcat pe scena ceilalti membrii ai Isobel & November care au reusit sa faca un numar extraordinar! Neo gothic cu influente post rock si industrial, varfuri sonore bine stapanite, o sectiune ritmica foarte rotunda si extrem de permisiva pentru restul formatiei mi-a relevat una din cele mai bune trupe ale zilei de sambata. A fost a doua mea favorita, o experienta extrem de placuta care a facut timpul sa se contracte in asa fel incat intregul concert mi-a parut foarte scurt. Cred ca au fost cei mai apropiati de public, feed back-ul fiind unul foarte pozitiv.
Dupa o scurta pauza urmeaza Theodore Bastard, o trupa de trip-hop venita tocmai din Sankt Petersburg. Cu toate ca au performat foarte bine, vocea minunata a cantaretei fiind acompaniata foarte colorat, nu m-am prea pliat pe stilul lor si am pornit sa fac o pauza de bere si sa incerc sa imi regasesc prietenii pierduti undeva printre sunete. Pauza se lungeste si in timpul gig-ului celor de la Job Karma, al caror electronic industrial iarasi nu e prea pe gustul meu, raman tolanit in iarba limitandu-ma la a privi proiectiile foarte faine pe al caror fundal au cantat.
Urmeaza: Of the Wand and the Moon (Danemarca), adica un neo folk pagan. Probabil din cauza oboselii si datorita faptului ca ii asteptam foarte mult pe cei de la Kilimanjaro, nu am reusit sa rezonez nicicum, eu l-am considerat punctul cenusiu al serii.
Si in sfarsit The Kilimanjaro Darkjazz Ensemble. Sunt niste monstrii! Ce mai poti spune nou despre ei?! E un delirium al sunetelor, un vehicul sonor ce te transporta inca de la primele masuri intr-o alta dimensiune. Nu se putea termina o astfel de seara intr-un mod mai perfect.
DBE e intr-adevar un festival unic. Cred ca e singular in Romania… trupe intr-atat de variate incat nu te astepti sa le vezi pe toate intr-o zi, intr-un festival. O atmosfera total destinsa, oameni foarte faini, organizare excelenta, sonorizare foarte buna, este festivalul la care trebuie neaparat sa mergi. Eu asa voi face la anul!