Aşa cum un bărbat adevărat nu-şi uită vechile amoruri, nici eu nu voi uita cum, la mijlocul anilor ’80, într-o perioadă sterilă din punct de vedere al concertelor live, exista o mînă de muzicieni care ne întreţineau spiritul şi care, fără îndoială, au contribuit la ceea ce mai tîrziu a reuşit să devină mai mult decît o pasiune, jazzul.
Eugen Gondi este unul dintre ei şi ţin perfect minte o seară de acum vreo 25 de ani, pe scena Teatrului de Stat din Oradea, cînd a evoluat într-o interesantă formulă de quartet, cu doi ghitarişti, Toni Kuhn şi Dan Ionescu, susţinuţi la contrabas de, pe atunci, Ionel Bota (alias Johnny Bota). Şi atunci, dar şi acum susţin că Gondi este unul dintre puţinii baterişti de jazz autentici din Romania, iar perioada lui de activitate se confundă aproape cu istoria jazzului românesc, atît cît există.
Concertul de aseară, susţinut în deja clasica locaţie Moszkva Cafe, a fost unul la care am avut mari îndoieli în ceea ce priveşte calitatea lui muzicală, nu ştiam absolut nimic de cei doi instrumentişti cu care urma să cînte iar activitatea lui Eugen Gondi din ultimii 20 de ani era o necunoscută pentru mine. Plus faptul că de-a lungul vremii, muzica ce-o ascultam a avut configuraţii dintre cele mai extravagante. Aşa că, fără îndoială, eram „greu de ucis”. Ei, dar se pare că muzica n-are bariere temporale iar cînd sună convingător, te predai instantaneu. Aşa a şi fost.
Saxofonistul alto, Cătălin Milea m-a surprins plăcut prin tonul universal abordat, evadări solistice şi legato-uri melodice de mare fineţe. Chiar nu ştiu saxofonist român care să cînte într-o manieră atît de curată, apropiată oarecum de clarinet, iar indecent de tînărul contrabasist venezuelean, Bam Bam Rodriquez, a demonstrat că în ţara lui Chavez se face nu doar politică ci şi muzică, chiar într-un mare fel.
Spectrul sonor a fost destul de colorat, de la teme apropiate de standard la uşoare incursiuni clasice şi pe alocuri străvezii nuanţe etnografice, totul susţinut de o ritmică calmă, dar fermă şi foarte precisă. Tonul a fost foarte cald, intim şi chiar dacă n-am exultat spiritual am avut un sentiment de pace şi toleranţă pe tot parcursul concertului. A fost o seară plăcută, integrată în urban şi am trăit permanent sentimentul că mă aflu în preajma unor muzicieni remarcabili.
Calitatea videoului de mai jos se datoreaza in proportie de 100% luminii proaste de care a “beneficiat” acest concert la Moszkva Cafe.