Din trio-ul Free Fall i-am mai văzut live pe Ken Vandermark (clarinete) în colaborare cu Paal Nilssen-Love, şi pe Ingebrigt Haker Flaten (contrabas) în The Thing. Pe Havard Wiik (pian) aveam să-l văd pentru prima dată. Cât despre ce avea să ne servească Misha Alperin, n-aveam cea mai vagă idee. Sigur, puteam să-mi fac temele ceva mai bine, dar parcă prefer surpriza descoperirii pe viu.
Şi surprize au fost.
Prima dintre ele a fost de ordin organizatoric, şi anume inversarea – inspirată zic eu – a ordinii protagoniştilor. Seara a început cu pianul ludic şi intens al lui Misha Alperin. Ni s-a cerut să nu aplaudăm că se înregistrează, şi adevărul e că atât sonorizarea cât şi performanţa lui Misha au fost impecabile. Un perfecţionist, Misha ne-a cântat o muzică frumoasă, dar zdruncinată, organică, dar cu momente de virtuozitate şi precizie ce te făcea să crezi că te afli la un concert techno. A fost cu adevărat o surpriză plăcută. Iată o piesă care mi-a rămas în minte din recitalul lui Alperin:
A urmat mult aşteptatul Free Fall care, pentru mine, a constituit o altă surpriză. Şi nu neapărat pentru că nu ştiam cum sună împreună – ascultasem albumul lor, Gray Scale, de mai multe ori în zilele precedente – ci mai degrabă pentru că mă aşteptam la un concert de free jazz furios. N-a fost deloc aşa. Tocmai veniţi de la înregistrări, Ken & Co. au cântat câteva din compoziţiile de pe ultimul lor album, dar şi “a lot of the old hits”, ca să parafrazez gluma lui Ken. Ei bine, cine se aştepta la piese încropite pe loc, improviazaţii peste improvizaţii şi aşa mai departe, să ştie că trio-ul a cântat de pe partitură! Să-l fi văzut pe beligerantul Ingebrigt menajându-şi contrabasul citind între timp atent de pe partitură!…
Dar suficient despre primele impresii! Să vă spun cum au sunat. Armoniile fine, pe alocuri unisoanele şi sincronizările spectaculoase, au creat cadrul atmosferic pentru solourile studiate ale pianistului Havard Wiik, reprizele energice ale lui Ingebrigt Haker Flaten şi improvizaţiile pătrunzătoare ale lui Ken. A fost o seară melodică, un jazz mai convenţional, care te prinde, dar unul foarte complex. Însă cel mai bine vă las în compania unei frânturi din concert filmate de George pentru a vedea exact despre ce vorbesc:
2 Comments
Comments are closed.