După o serie de evenimente unice prin care publicul orădean a fost racordat la filonul creativ global, prin spectacole emblematice realizate de corifeii genului(Ken & Paal, The Thing, Peter Brotzmann septet, ZU), periplul iniţiatic configurat de Muzica de Vest a continuat pe 22 octombrie cu prezentarea unui tînăr muzician venit din Sankt Petersburg şi aterizat tocmai la Oradea, în Moszkva Cafe, în faţa unui public pentru care evenimentele incomode sînt cel comod lucru care li s-ar putea întîmpla.
La 24 de ani, Ilia Belorukov impresionează prin anvergura prestaţiei sale caracteristică marilor maeştri ai genului, iar saxofonul pe care-l mînuieşte devine uneori doar un pretext pentru o ambianţă sonoră mult mai complexă indusă de fundalul creat sintetic. Concertul de sîmbătă seara a fost structurat în două părţi de cîte 45 de minute, prima parte solo saxofon & electronics iar în partea doua Ilia a performat alături de scheciurile sonore închipuite de George Staicu şi al său laptop.
Începutul a fost în dulcele stil clasic, o evoluţie la saxofon de aproape 20 de minute în care s-au perindat mai multe maniere interpretative cu rezonanţe către tot filonul creativ improvizat, căutarea unei structuri proprii fiind evidentă, această căutare fiind de fapt punctul forte al prestaţiei. Încet, dar decisiv, au intrat în scenă şi device-urile electronice, totul s-a tranformat într-o călătorie a sunetului pur, originar, saxofonul şi-a pierdut rolul solistic integrîndu-se într-un tot unitar de care cu greu ne-am putut despărţi. Tot spectrul sonor a fost oarecum dominat de acel suflu specific nordic, fiind evident ca Ilia provine dintr-o zonă în care zilele şi nopţile au cu totul altă conotaţie.
Partea a doua o putem numi triumful sinteticului asupra organicului, s-a intrat direct într-un spectru sonor electronic, punctat ocazional de saxofon, George a imaginat nişte stime de bas aleatoriu, Ilia s-a integrat în context, punctînd decisiv registrele sonore şi la un moment dat s-a creat imaginea unei continuităţi ce ar fi putut dura la nesfîrşit dacă n-ar fi existat timpul.
Concertul susţinut de Ilia Belorukov sîmbătă seara în Oradea a fost unul de o discretă eleganţă, de un rafinament care friza pe alocuri perfecţiunea iar imaginea unui tînăr subţirel, cu ochelari, improvizînd la saxofon, mi l-a evocat pe un John Zorn acum vreo 30 de ani, la fel de imberb şi neliniştit.
În ceea ce priveşte, noi, publicul, am fost ca sedaţi timp de aproape două ore, îmi place să cred că fiecare sunet emis a rezonat pozitiv în mintea auditoriului, iar faptul că şi de această dată a existat public mă face să cred că lucrurile evoluează iar Oradea, e, fără îndoială, primul sat pus pe harta muzicii creative.