Ete na, s-a terminat si editia a 15-a a Festivalului de Jazz de la Garana, parca prea repede. Ciudat cum lucrurile faine se termina intotdeauna cat ai clipi. Bine ca acest festival are continuitate si longevitatea este sustinuta pe an ce trece de tot mai multe sunete memorabile. Cvasi-memorabil a fost si acest an. Spun cvasi, pentru ca as fi cam arogant si, in egala masura, superficial sa spun ca mi-a placut intreg line-up-ul. Altora le-a placut tot, eu, insa sunt destul de exigent cu gusturile mele in materie de jazz. Asadar, pot spune ca am tinut mortis sa merg la Garana pentru a-i vedea special pe Avishai Cohen, Hiromi, Ronin, Mathias Eick si Lars Danielsson. Dar sa incep cu prima zi, nu ?
Am ajuns in Poiana Lupului dupa o zi in care plouase. La ora inceperii concertelor era innorat, dar stabil. Festivalul a inceput cu Horea Crisovan Quartet, un proiect pe cat de clasic, pe atat de curajos in sonoritati, condus atent si nuantat pe sonoritati de world music sub mainile dibace ale lui Horea.
Next in line: Avishai Cohen Trio. Stati sa inspir sanatos. Aici a fost primul WOW! Un contrabasist de o sinceritate muzicala extraordinara. Un artist complex, stapan categoric al scenei in prima seara. Nu spun stapan degeaba sau datorita playlist-ului lung, ci datorita modului sau pozitiv, prietenesc si energic prin care a reusit sa intre in sufletul si mintea publicului. Trio-ul sau s-a potrivit ca o manusa cu personalitatea lui Cohen. Pianistul Omri Mor are o frazare impecabila si pusee improvizationale atat de bine calibrate, incat as fi putut jura ca e prea putin pamantean. Extraterestru, insa a fost bateristul de 20 si ceva de ani, Amir Bresler, care, datorita repertoriului abordat de Cohen, a avut ocazia sa ne dea o mica lectie de bun simt ritmic, de agresivitate calculata si cateva solo-uri pour les connaisseurs, adica a trecut prin swing, funk, progressive rock si ritmica folclorica.
Concluzia in urma trio-ului: pe langa jazz de mare clasa, Avishai Cohen ne-a luat la o tura de roller-coaster prin mintea sa. In extenso si-a epuizat si repertoriul de rezerva in urma celor 4 bis-uri cerute de public. A, sa nu uit: omu’ asta ne-a ridicat pe toti in picioare si ne-a facut sa dansam. Epic, va zic !
Seara s-a incheiat cu Liviu Butoi Quartet feat. Luiza Zan si Jazzpospolita trupe carora le-a revenit un rol greu: cel de a pastra atmosfera cladita din greu de Avishai Cohen.
Ziua 2 a inceput cu soare si caldura, implicit cu statul cu ochii pe ceas pana la inceperea unei seri care se anunta de proportii colosale. A deschis sesiunea quartet-ul violonistei Frederika Krier. A fost mai mult un fel de warm-up bine executat, care, sincer sa fiu, nu prea mi-a generat vibratii la inima, mi-a incalzit-o doar cu sunetul viorii sale. Pe semne ca inca mai sufeream de palpitatiile de pe urma unei mici intamplari dinaintea inceperii concertelor din seara de vineri, si pe care merita sa v-o spun.
Stateam cu niste prieteni la coada sa-si cumpere bilete, cu coada ochiului am zarit ca apare un jeep negru care parcheaza la intrarea terasei “La Scena”, n-am dat importanta si am continuat sa stau cu spatele la discutii. La nici 5 minute am hotarat sa intru la concert, iar cand m-am intors, nu mare mi-a fost mirarea sa dau nas in nas cu Simon Phillips care isi scotea setul de bete de tobe din portbagajul jeep-ului negru. Genunchi inmuiati, nod in gat, tot tacamul. Fiind mare fan al sau si al trupei Toto si Los Lobotomys, nu puteam decat sa astept salivand momentul in care acesta urma sa urce pe scena alaturi de Hiromi si Anthony Jackson.
Simon Phillips a intrat cu tobele pe la jumatatea primei piese, iar acel moment parca a fost un fel de certificare a faptului ca suntem binecuvantati la Garana in fiecare an de a fi educati de cei mai buni pedagogi emotionali care pot trai pe langa sufletul si urechea omului. As putea baga mana in foc, ca in timpul recitalului Hiromi Trio, lumea a uitat de ceea ce o inconjoara (griji, nevoi, responsabilitati, etc.) si s-a pus problema doar intre sunet, sensul si interpretarea sa. Ca si Avishai Cohen, si Hiromi ne-a invitat la dans pe toti cei aproximativ 1500 de spectatori, fara sa ne dam seama. Ne-am trezit toti batzaindu-ne. Incredibil sentiment. Atat. Cuvintele de recenzie nu prea au nici o putere. Va recomand sa o ascultati pe aceasta pianista geniala. Formula si materialul prezentat la Garana cu Simon Phillips si Anthony Jackson are si o versiune de album, „Voice” se numeste acesta. Luati-l, ascultati-l si n-o sa va para deloc rau.
Dupa incredibila prestatie a Hiromi Trio feat. Simon Phillips & Anthony Jackson am decis sa nu raman la urmatoarele concerte din respectiva seara, ci sa ma retrag cu prietenii mei in curte la foc si la rememorarea celor doua seri colosale.
Cea de-a treia seara a festivalului a adus inca un moment WOW putin ruinat de ploaia care a inceput brusc. Nici o taina n-am avut, intrucat am fost echipati pana in gat cu echipament de munte. Nu e Garana Jazz Fest fara ploaie si frig. Asta e trademark-ul.
Precum spuneam, revelatia s-a numit Mathias Eick Quintet, o trupa nordica prezenta pe scena din Poiana Lupului intr-o formula progresiva si extrem de bine cimentata, cu doi bateristi, pianist (cu un synth Nord Lead si un Rhodes vechi si perfect pentru sunetul trupei), un bassist extrem de dinamic care mi-a adus aminte pe alocuri de Stuart Zender, fostul bassist al trupei Jamiroquai si Mathias Eick cu a sa trompeta prin care ne-a demonstrat ca si un instrument de suflat poate fi condimentat cu efecte post-moderne, delay-uri in loop, reverb-uri de diferite intensitati etc. Pe scurt, un quintet adanc ancorat in jazz-ul nordic clasic, insa adaptat la necesitatile urechii moderne a ascultatorului.
Asadar, Mathias Eick Quintet a fost memorabil, contagios si antibiotic ideal impotriva pneumoniilor si racelilor care pandeau pe la colturi. Cine n-a simtit asta sigur s-a trezit dimineata cu nasul prins.
Au urmat Nik Bartsch’s Ronin, recital pe care l-am ascultat de pe terasa “La Scena” la o nefiltrata nemteasca alaturi de niste prieteni muzicieni. O trupa imprevizibila, trecand de la ritmica si compozitii standard pana la pasaje post-moderne cu sound-uri de pad si synth, masuri compuse la tobe si o creativitate improvizationala cum rar se intalneste. O trupa cu mult bun simt profesional, deloc agasanta si intruziva. Este genul de trupa pe care as asculta-o toamna, duminica la un irish coffee. Major like.
A venit si ultima zi a festivalului. Soare, cald, probe de sunet cu M Theory, dupa-amaiza lunga si lenesa. Seara am avut surpriza sa ne ploua in cateva episoade, fapt care a contribuit la „dezumflare din pene” la ascultarea proiectului Jan Bang & The Poppies From Kandahar, proiect cu Lars Danielsson invitat la contrabas, care a solicitat 4 ore de soundcheck pentru calibrarea modulelor de efecte un recital cu sunete de nisa, greoaie si pe alocuri depresive. Nu sunt rau, ci doar subiectiv cand spun ca soundtrack-ul din desenele animate cu Nils Holgersson este cu mult mai viral, decat macii din Kandahar. Deh, asa e cu muzica asta de nisa a nisei.
Penultima prestatie a festivalului i-a adus pe scena pe Lars Danielsson Project. Un proiect sigur, clasic, nordic, de o sinceritate sonora subinteleasa. Sincer, ma asteptam sa imi ramana mult mai adanc in suflet aceasta formula cu care a venit Danielsson.
Dupa un „moment inedit” al tanarului baterist Flavius Hosu (10-11 ani), un pusti foarte talentat si iscusit in arta ritmicii si pedalei duble, festivalul a fost incheiat de Marius Pop & M Theory, o trupa extrem de solida axata pe nisa de fusion / progressive jazz, reunind muzicieni scoliti, uniti si „suparator” de profesionisti. Pot spune ca aceasta trupa a fost pata de culoare a festivalului, repertoriul lor atent compus si mesterit, reunind sonoritati si virtuozitati instrumentale demne de a fi expuse pe orice scena cu traditie din lume, la orice ora si in fata oricarui public critic devorator de jazz.
Concluzia dupa inca 5 zile petrecute pe Semenic la Garana Jazz Festival este ca mai vreau, ca nu mi-a ajuns portia de jazz de mare clasa. Organizatorul Marius Giura a demonstrat inca o data ca incapatanarea si increderea in arta da rezultate de un real impact. Garana Jazz a ajuns la cea de-a 15-a editie si imi doresc sa ajunga in scurt timp de talia festivalului de jazz de la Montreux sau Marciac. Avem vointa, avem pasiune, avem mana de lucru, avem public special, avizat si cunoscator, avem artisti de talie internationala si avem o mana de oameni care pun Romania pe harta mondiala a jazz-ului o data pe an pentru 4 zile. Carcotasilor, vedeti ca se poate!
Clipuri via Facebook/GaranaJazzFest