O seara cu ZU!

Trebuie să recunosc ca am avut cu totul alte aşteptări în preambulul concertului ZU din seara de duminică în eternul Moskva Caffe. Dacă iniţial eram pregătit pentru sonorităţi dinamice, bine ritmate, agresive ca şi coloratură, subversive şi versatile muzical, Massimo Pupillo, Luca T. Mai şi noul lor toboşar, Balasz Pandi m-au luat total prin surprindere şi m-au introdus într-o zonă muzicală care nu credeam că-mi va fi dat s-o trăiesc şi s-o experimentez la Oradea.

Periplul oferit de ZU a început prin realizarea fundalului sonor, s-au pornit echipamente electronice, samplere, s-a creat electronic o cortină sonoră în faţa căreia au început să evolueze cele trei instrumente care şi-au depăşit cu mult menirea lor clasică, aşteptam sunetul basului lui Massimo, aşteptam tonul saxofonului mînuit de Luca Mai, pînă am realizat că ele erau peste tot, nu existau goluri de aer, nu exista nici măcar un milimetru de oxigen în atmosferă care să nu fie viciat de noise. Lucrurile au început să capete contur, muzica a început să se formeze de la sine iar publicul era tîrît într-o transă în care i s-a oferit colaje experimentale, de avangardă, pulsiuni minimaliste, execuţii incredibile efectuate de artişti pentru care instrumentul pare a fi doar un pretext de a se afişa public. Spre final, cortina sonoră a început să se estompeze, lăsînd loc unui pasaj de largă respiraţie, psihedelic prin sonoritate, foarte dark şi ambiental vizual şi pentru o clipă m-am speriat că tonul va deveni liric, ceea ce nu s-a întîmplat, efectele au fost retrase pe rînd, tobele au început să restabilească golurile de aer, iar finalul a fost punctat eteric de excelentul saxofon manevrat de Luca Mai.

Fotografii: Teodora Vlaicu

S-a cîntat dintr-o bucată, a fost o improvizaţie de grup şi echipament sintetic, personal am pierdut orice referinţe muzicale care-ţi vin în minte, de regulă, la orice concert. Sigur, post ZU s-a vorbit de Einstürzende Neubauten, de anumite perioade Sonic Youth, însă se omite faptul că ZU sînt originali ca formulă, în primul rînd, iar referinţele lor stilistice depăşesc cu mult celebrele grupuri care au acţionat în mainstream.

Cît despre public, trebuie şi mă simt obligat să-mi exprim admiraţia în primul rînd pentru faptul că a venit la acest concert şi în al doilea rînd pentru modul cum a fost receptat acest spectacol sonor. Am convingerea că fiecare din cei prezenţi au conştientizat că ultima săptămînă n-a trecut degeaba în acest oraş, după o mirifică seară de free jazz colectiv cu Peter Broetzmann Septet iată o seară electrizantă oferită de ZU, aceste evenimente fiind, de fapt, singurul mod prin care Oradea e racordată la scena artistică ce aparţine lumii civilizate.

Şi nu în ultimul rînd, trebuie să-i multumesc prietenului nostru, George Staicu, fără de care aceste concerte, evident, nici n-ar fi existat.