Îmi aduc aminte când am abordat acum un an, într-un trio, lucrări de Astor Piazzolla, Isaac Albeniz sau Chick Corea, doar ca, la jumătatea pregătirii, să fim îndrumați ”academic” ori să mai adăugăm ceva substanțial la acest repertoriu, ori să revenim la piesele tradiționale de Haydn sau Beethoven. Dezvoltând această ”tendance”, nu este de mirare că un concert precum acesta rămâne privit pe scena locală drept o raritate. Omagiul este frumos într-un an plin de 
aniversări în domeniul clasic. Pașii aproprierii de această muzică sunt însă în continuare mari. Artistului i se cere să se transpună – iar clasicistului din el i se impune temperamentul de jazz latin – în timp ce publicul e pus din nou în temă cu muzica de dans ori se afișează el însuși cu oarecare noeme de rafinament și senzual, toate accente nedefinite până în acel moment.
Musica Omnia a fost al doilea ansamblu de muzică clasică din Timișoara care, într-o perioadă relativ scurtă a acestei primăveri, a prezentat un program Piazzolla. Fără bandoneón și fără multă improvizație (”cu ochii în partitură”), dar într-o adaptare muzicală proprie și permisă, cu mici aranjamente de decor și atmosferă în plus. Cu destule redări ”ușoare”, virale, pentru Piazzolla (la langue d‘amour, ardoarea pașilor și sunetelor), e bine că cele mai cunoscute (și dorite) melodii au venit la capăt. Îmbinări sugestiv de tango, muzică de film și forme apropiat-clasice. Puteți asculta mai jos câteva secvențe: