Alternativi vs. Egocentrici

Sâmbătă la DAOS (Timișoara), trupa de deschidere a surclasat-o pe cea principală, în seară de lansare de album pe deasupra.

Luna asta clubul concentrează trei sâmbete la rând alternativ, psihedelic, ”șugheiz” și indie, cu invitați canadieni și slovaci împreună cu nume locale (The :Egocentrics figurând cel mai mult, în roluri principale sau secundare). Ai crede că genurile menționate dau localului o atmosferă specială, însă trecând din nou pe-acolo mi-am dat seama că depinde de fapt de cine dă intrarea sau cine pune de un afterparty – amintirea unui ”cosmojam” în care erai întrerupt din conservație doar ca să remarci că la boxe suna Kanaan de Amon Düül II mi-a fost acum ștearsă de un fundal mult mai banal, intravenos, gălăgios. Spațiul a fost lărgit special pentru a nu ne mai înghesui la spectacole, cu trupa îngrămădită și ea pe o scenă improvizată. Pe de altă parte însă, destui aleg să rămână la mese în loc să fie atrași ”dincolo”.

Ambele trupe care au cântat (Alternativ Quartet din Bistrița, The :Egocentrics de-ai casei) activează de mai mulți ani, dar au stârnit interes abia anul trecut, prin prisma debutului (Liniștea astupă goluri | Love, Fear, Choices and Astronauts). Demersul egocentriștilor a fost îndeajuns numit serios, bine produs, veritabil stilistic. Alternativii par mai reținuți sau indiferenți în a se autocaracteriza, dar sunt convins că li s-au remarcat versurile, mai mult decât subtile încercări de poetic.

Alternativii au cântat foarte fain, aproape o oră (nu tocmai un act de încălzire), în ideea unui concert echilibrat. Se spune că obișnuiesc de multe ori să lase deoparte materialul de pe album și să improvizeze, dar în seara asta au extras două sau trei piese bunicele și de efect dintre cele cunoscute, altele în plus și abia apoi câteva intermezzi în stil liber, instrumental. Felul lor de a îmbina teme și tușee din alternativ, psihedelic, post-rock și metal poate părea un compromis în exprimare, cu părăsiri de atmosferic doar pentru a-i electriza și pe cei din public care au venit să se zbenguie. Evidente și anumite împrumuturi interpretative: glisările orizontale la chitară, în genunchi, făcute de Silviu Petrina îmi amintesc instantaneu de Gilmour, iar Marcel Hosu îl imită pe Jonsi punând arcușul de cello pe corzile chitarei. Dar totul pare făcut cu bun gust, băieții cântă muzical, produc efecte sonore bune și bogate, pot adăuga mai mult la sunetul stas de cvartet rock (theremin, ritmuri de timpan). Este acel tineresc sensibil și pasionat (în momente diferite) care impresionează plăcut. Ușor în plus armonii vocale orientale, Petrina a cântat la flaut fără să se audă nimic, iar proiecțiile video cu temple javanese, furtuni de foc în deșertele Orientului sau rotirea pelerinilor în jurul Kaabei ar putea fi și ele excluse din ecuație. Muzica răzbate și în întuneric.

Egocentriștii sunt mult mai direcți, astfel încât experiența poate rapid să rezoneze cu o nădușeală. Mă tem că tot ceea ce îi reprezintă este genul de psihedelic de care m-am înstrăinat de când i-am ascultat pe Ozric Tentacles (apoi nenumărați epigoni ai lor): spiralare hipnotică. Concertul a durat o oră și jumătate; dificil de distins, la prima vista, materialul albumului nou – un epic de-al lor înseamnă de regulă fixarea unei prize, umflarea silnică în intensitate și zvâcnet, apoi descărcarea, dar acum au fuzionat și câte trei astfel de averse. Trio-ul consideră mai îndrăzneț ceea ce prezintă pe noul disc, Center of Cyclone, ceva ce mie mi s-a părut mai agresiv, în timp ce un prieten a considerat-o revenirea la un dinamism practicat pe vremuri. În concluzie, egocentriștii rămân fixați pe ce stăpânesc: detunări sonore, consumare de energie, psihedelic dens, roc coleric. Nu-i rău, nu-i deloc un concert pretențios, dar nici nu se mai simte nimic după ce se stinge ecoul.