Concertul

Noi, cei care am început proiectul MdV, ne bucurăm foarte mult atunci când cititorii doresc să contribuie la creşterea lui şi ne scriu impresiile lor despre evenimentele la care merg. Nu putem să mergem la toate concertele, fizic e (incă) imposibil să fim peste tot, iar multe lucruri ne scapă, nu putem vorbi despre ele. Azi vă propun un text primit de la o cititoare, Verestoi Eszter-Csilla, despre concertul susţinut săptămâna aceasta de Orchestra Simfonică Oradea.

Concertul

Din pacate nu este deja celebrul film omonim, nici regia nu este a deja cunoscutului Radu Mihaileanu, nu este nici macar o melodrama, la care sa razi si sa plangi deopotriva… ci este chiar o TRAGEDIE. Tragedia poporului nostru, reflectata si in cultura, ca in toate celelalte domenii.

Stiti cati bani din banii dumneavoastra aloca Consiliul Judetean pentru Orchestra Simfonica, anual sau lunar? Nu? Nici eu, desi aceste informatii ar trebui puse la dispozitia oricarui contribuabil jecmanit de taxe, impozite, accize, contributii diverse si alte multiple dari. Oricum, nu stiu, nu stiti. Suntem toti inconstienti!!! Si acum sa trecem la subiectul acestei epistole.

Concertul simfonic sustinut de Orchestra Simfonica a orasului Oradea, orasul nostru, Joi seara, 3 Februarie 2011.

Am crescut cu aceasta orchestra, am participat la cateva sute de concerte ale acestei orchestre, incepand cu 40 de ani in urma, de prin anii ’70. Am fost purtata in extaz prin muzica virtuosilor vioristi Ruha, Voicu, a reputatului pianist Gheorghiu, indrumati maiastru de regretatul Ervin Acel. Si cati alti mari dirijori si solisti… Aceasta orchestra concerta pe mari scene ale lumii, in toata Europa, in Brazilia, in Rusia, etc. Discurile lor Electrecord se vindeau ca painea calda. Ce mai, erau de referinta.

Acum!?

Hai sa va vorbesc de concertul de zilele trecute. Compozitor: Franz List – un mare compozitor, un clasic. Solist al concertului de pian: un imberb impetuos, adica un baiat tanar, la douazeci de ani si un pic. Concertul acesta a pus capac.

Orchestra, caci despre ea este vorba, in ansamblul ei, nu se sincronizeaza, ne este pregatita, falseaza, ca este vorba de cei de la vioara, sau cei de la viola, unde chiar concertmaistri, adica prima vioara sau prima viola nu-si pregatesc solo-urile, falseaza, nu respecta ritmul, nu intra in corelatie cu bagheta dirijorului – cum a fost cazul in concertul mai sus amintit, sau ca este vorba de suflatori, in special cei de la trompeta, care scot niste sunete strangulate de ti se ridica parul pe brate si cap, in fine, mai toti din orchestra iti arata ca pentru ei fiecare concert din fiecare joi nu este decat un supliciu, ca oricare si-ar dori sa fie oriunde altundeva decat in sala de concerte de pe strada Moscovei si ar dori sa faca orice altceva decat sa cante cat pot ei mai bine, sa se pregateasca asiduu pentru fiecare nota pe care o scot cu instrumentele lor si sa incante prin talentul si virtuozitatea lor sufletele si mintile celor care platesc bani si isi rup din timpul lor sperand in delectarea simturilor lor in ritmurile muzicii clasice. Si au ramas atat de putini melomani, atat de putini admiratori si iubitori ai muzicii adevarate, cum este muzica simfonica si opera.

Si acum revin: Stiti cat aloca lunar/anual Consiliul Judetean pentru a mentine in viata aceasta orchestra? Cel putin cat sunt salariile celor ce lucreaza aici, adica muzicanti, personal din birouri-ajutator, plasatoare, femei de servici, manageri, directori, etc? Si sunt cel putin 100. Daca alocam o medie de 2.000 lei pentru fiecare, aici intrand si contributiile unitatii pentru fiecare, precum si salariul lor, ajungem la 200.000 lei lunar, adica doua miliarde de lei vechi, numai pentru salarii, dar mai sunt si alte cheltuieli, si sunt si mai multi angajati, deci poate trei miliarde lei vechi.

Si care este rezultatul – insulta maxima adusa iubitorului de muzica de a plati un bilet la o reprezentatie de muzica simfonica, asa zis culta, caci da, te obliga si la plata unui bilet de intrare, dupa ce iau si bani de la tine sub alte forma, ca impozite, taxe, contributii, etc, care li se intorc de la bugetul de stat. Si platesti pentru ce? Sa te oripileze cu sunetele distorsionate pe care le scot, cu atitudinea lor, cu ipocrizia asazisilor artisti, care isi bat joc de tine si iti rad in nas: Plateste tu, ca noi sa traim binisor, zic ei, ca noi sa putem sa nu repetam si sa dam reprezentatii oribile, ca noi sa nu ne pese si sa trecem senini peste falseturile si aritmicitatile pe care tot noi ti le aruncam in urechi drept multumire ca esxisti si ne platesti salariul – caci sa nu va inchipuiti ca au salarii mici, ca profesorii sau medicii…nu.

Decat asa o multumire si asa un rezultat, mai bine fara ei. Si acestia sunt un rezultat al societatii noi romanesti. Sa nu va inchipuiti ca mai demult, acum mai bine de 20 ani, orchestra aceasta suna tot asa. Nu. Repetau, se straduiau sau erau facuti sa sune bine, erau reguli, respectau regulile, aveau constiiinta si responsabilitate. Acestea nu mai exista.

Si acum sa inchei – saracul solist din concertul de joi, saracul student. El canta cum putea mai bine, e drept ca putin prea avantat, abrubt si fara finete, ca doar era tanar si la inceputuri, dar si din cauza acestei orchestre, care nicidecum nu intra in rezonanta cu el, nu gaseau acordurile comune, erau in contratimp si nu il ajutau de loc. Abia pe ultimele acorduri ale concertului de List au reusit sa intre intr-o oarecare simbioza, orchestra cu solistul, insa prea tarziu. Cat despre simfonie, in a doua parte a concertului – un adevarat supliciu, multi au plecat dupa prima si apoi dupa a doua parte.

Eu as fi plecat, dar prietena mea nu avrut – ii era rusine. Bine ca celor din orchestra nu le era rusine. Sa vedeti cum falsau, cu cata candoare, ca si cum asa trebuia sa fie, dupa dictonul: Multi vad/aud, putini pricep. Ma refer mai ales la cei de la coarde si in special prima vioara si prima viola, carora tin sa le acord premiul Corcodusa de Aur, analogul Zmeurei de aur, impreuna cu cele mai necordiale huiduieli. Nu uitati! e suficient sa priceapa unul, ca e vai de voi, nerusinatilor.

Totusi, cei ce au facut putin mai suportabil chinul sunt cei de la oboi si clarinet, care au fost intotdeauna buni si nu se dezmint nici acum. Domnilor oboisti si clarinetisti, la voi nu ma refer cu huiduieli ci va felicit.

Insa stimati contribuabili melomani, cati mai sunteti, uniti-va pentru o orchestra care sa ne incante. Bunicul meu canta la clarinet si saxofon, dar canta dumnezeieste. Si era un om fara conservator, dar era pasionat.

Cei din orchestra, mai ales cei execrabili, unde va este pasiunea si daruirea pentru ceea ce faceti? Pentru ce ati urmat aceasta cariera? Renuntati, daca nu sunteti in stare si faceti loc celor care doresc si pot. Avem nevoie de cultura, disperata nevoie, dar nu de tortura.

Oferiti-ne o muzica adevarata si va vom respecta, altfel nu valorati nimic, cel putin in ochii melomanilor adevarati.

6 Comments

  1. Csilla

    Nu sunt autoarea textului, eu sunt doar “prietena” din text. Apreciem ajutorul vostru si posibilitatea exprimarii libere pe acest site.
    Cat despre bani, da poate ar fi interesant sa aflam si suma, aprox.

  2. gabi

    Imi poate spune cineva daca astea-s sume minore? Adica reflecta calitatea activitatii pe care o presteaza institutiile respective?

    Bine, sper ca nu e vorba de RON (adica lei noi) ca atunci sumele depasesc imaginabilul.

  3. AdrianG

    Chestiile astea se petrec pt ca nu exista feed-back. Oradea nu are un public. De-asta nu prea mai scriu cronici la concertele de pe la noi: nu exista dialog si reactii, cum ar fi normal. Acum cativa ani, unii din orchestra voiau sa-mi explice ca nu erau valabile nici cele cateva rezerve pe care indraznisem sa le formulez (in provincie totul e perfect, nu e nimic de imbunatatit). Altii manifestau un dispret discret, dar suveran. Altul m-a injurat pe podiumul de concert. Etc.

    Exista bineinteles si muzicieni admirabili in orchestra oradeana. Dar nu e destul. Un public adevarat ar reactiona, i-ar fluiera pe autosuficientii din orchestra si nu i-ar tot vota pe risipitorii banului public.

Comments are closed.