Oradea – Miercuri, 22 Decembrie, 2010, ora 18.00, la Biserica Evanghelică-Lutherană, Strada Tudor Vladimirescu Nr. 28, intrarea libera
Concertul din primăvara acestui an, susţinut de către Ansamblul Vocal Sotto Voce la Filarmonica de Stat din Oradea, a însemnat o primă întâlnire a publicului orădean cu ineditul fel de abordare şi propunere a unor sonorităţi rafinate, care conduc înspre o intimizare specifică oricărei muzici de factură camerală. Numele ansamblului cuprinde un calambur ce descrie, în termenii relaţiei cantitativ-calitativ, tipologia ansamblului, şi anume cea de octet vocal – otto – precum şi maniera de interpretare aleasă, adică în consens cu indicaţia dinamică a termenului muzical de sotto-voce.
După un al doilea concert, găzduit de către Casa de Cultură Municipală, în cadrul Toamnei Orădene, Ansamblul Vocal Sotto Voce îşi aşteaptă de această dată publicul, nu întâmplător la a treia întâlnire, într-un alt spaţiu, diferit de cel al sălilor de concert, în spaţiul sacral al bisericii, în care reverberaţia muzicii se armonizează cu cea a sărbătorii.
În privința programului ales, Sotto Voce a căutat evitarea unui repertoriu coral pe care publicul îl poate audia frecvent în preajma sărbătorilor de iarnă. Concertul din 22 decembrie, deși este intitulat Concert de Crăciun, propune un program ce nu se dorește a fi centrat exclusiv pe tematica Crăciunului. Astfel, piesele religioase sunt încadrate de cele laice, distingându-se de aceste asemenea zilelor de sărbătoare, care, prin ciclicitatea lor, dau sens timpului şi diferenţiază trecerea zilelor obişnuite. Traseul stilistic ales este, de asemenea, unul care leagă distanțe, care trasează punți între lumile diferite ale unor compozitori precum: Josquin des Prez, Marenzio, Praetorius, Encina, Monteverdi, Rheinberger, Ariel Ramirez, Bob Chilcott, Billy Joel, Wayne Shanklin, Tudor Jarda sau Farkas Ferenc.
Concert de Crăciun cu Ansamblul vocal Sotto Voce: Bulzan Annamária – sopran, Tóth Éva Barbara – sopran, Bejan Olga – alto, Árkosi Julianna – alto, Nicolae Bejan – tenor, Ovidiu Iloc – tenor, Benczédi Hunor – bas, Kiss Huba Ernő – bas.