Al doilea concert la Bunker, a doua experiență nouă și în mod fericit diferită pentru mine, spărgând gheața concertelor Kumm. O întâlnire mai puțin spontană și distractivă pe cât a fost Blazzaj. Trupa a susținut un concert specific, mărginit noilor peripeții prin toată țara, fără particularități – dacă nu luăm în considerare că Far from Telescopes e foarte aproape de aniversară, iar noul tobar John Ciurea (care, în mintea mea înțesată cu prog, pozează mars-voltian) s-a prezentat publicului timișorean.
Obișnuiesc să-i consider favoriții mei, în contrast cu Urma și mai ales cu Byron (ca să mă rezum doar la acest triumvirat), cu un Different Parties care se îndepărtează lent și nostalgic drept cel mai bun album al lor, de nu și al generației pomenite. Deocamdată, lucrurile stau invers în ce privește stilurile lor concertante: Kumm par direcți, Urma găsesc cum să arunce o lumină aparte asupra lor, iar Byron, deși îmi lipsesc propriu-zis din ecuație, mi-au dat destule indicii că ar fi cei mai artistici.
Concertul s-a încălzit greu, muzicienii luându-și tot timpul, cu un mixtape generic ca muzică de fundal (din care Radiohead suna cel mai pătrunzător), cu mai puțin public decât de obicei în așteptare. Treptat mi-am dat seama că audiența se va măsura altfel și-anume contând cât de entuziasmați vor fi fanii – este la propriu un asemenea gen de concert. Destule stângăcii din partea mea pentru această primă ocazie, de la a-mi rezerva un loc fără niciun rost la a mă lăsa prea puțin în voia muzicii, a sta prea aproape de boxe, cu toate că m-am apropiat de saxofonul lui Iordache, și totuși prea departe pentru a evita să fac cele mai proaste poze de când mă știu. Mi-a lipsit și o parteneră de dans încântătoare, provocatoare, hipnotizantă.
A început cu un lead-in de zgomot, inducând în eroare, dar potrivit dezlănțuirii care a fost Mister Superman. Primele piese au fost toate de pe albumul recent, cântate fără suflare, mai arzătoare decât o tărie golită pe sec într-o clipită. Am reținut un Bad Days scos din contextul difuz-acustic original și împins la rândul său la nivel de efervescență. Cu Monkey In Your Stereo s-a definitivat un caracter de ”rocking out” pe care Kumm îl asimilează cu cea mai mare dezinvoltură. Inevitabil, nu e felul meu ideal de concert, fixat în repertoriu, dar este un concert viu și sonor, cu accente crocante, cu un public deja câștigat.
Mărturisesc că odată ce au avut loc primele salturi, la piesa omonimă de pe Angels & Clowns și un Different Parties de care m-am bucurat asemenea unui kummist care știe ce-i place cel mai mult – am pierdut șirul pieselor; poate nu și dinamica. Există un acord fin, sesizabil între muzica nouă și precedentele referințe, dar Kumm și-au omogenizat prestația până acolo unde plăcerile se gustă cu aceeași intensitate. Far from Telescopes este un efort relativ inspirat într-un an care a fost fabulos pentru indie rock. Live s-ar distinge un permanent avânt, cu refrene ce suprimă orice senzație tare anterioară. Prin piesele vechi au rămas memorate ambianțe și armonii mai rafinate (licări înlocuite mai nou cu figurații scurte lo-fi sau 8-bit). În timp ce provenirile la piese auto-descrise ca fiind ”mai metafizice” au ieșit din spiritul concertului, în minutele tardive ale sale, hituri precum Police și One Life Left au exprimat cel mai bine energia virală
Ar fi nostim să pomenesc eroii serii, pentru că îmi închipui că sunt veșnic astfel: stilatul Cătălin, un Oigăn mai nonșalant, cu replicile cele mai bune, cu țigara aprinsă înfiptă în prăgușul chitarei, năpustindu-se în riff-uri zbuciumate, respectiv contribuțiile lui Iordache, mai speciale în vibrații basistice, care totuși a întârziat un concert întreg cu marele solo, funk diabolique. Bisul (1000 de chipuri) a fost extrem de bine primit, continuat cu o scurtă destrăbălare, plină de umor și împunsături. S-a încheiat cu un lead-out floydian.
Azi sunt in Oradea, la Moszkva Caffe