A fi ghitarist în lumea muzicii de azi este, fără îndoială, o întreprindere extrem de complexă. Pe plan mondial există o adevărată industrie în jurul acestui instrument iar numărul celor care studiază şi fac o carieră legată de ghitară este, cred eu, inestimabil. În România, lucrurile au mers mai greu, din motive obiective, dacă pînă în 1990 ghitariştii care contau erau nu mai mulţi de degetele de la două mîini, în anii postrevoluţionari lucrurile s-au schimbat datorită, evident, deschiderii graniţelor culturale şi contactului cu noile tehnologii care fac din ghitara electrică un instrument cu posibilităţi de exprimare multiple.
Ca exponent al noii generaţii, Marius Pop apare în acest context ca un fenomen oarecum singular, în sensul că, chiar dacă numărul ghitariştilor electrici pe m2 a crescut enorm, foarte puţini sînt cei care şi-au materializat priceperea şi mult mai puţini sînt cei care dovedesc o oarecare coerenţă în ceea ce fac.
“First Step”, primul album semnat de orădeanul Marius Pop, îl percep ca o lucrare onestă, corectă, rodul unui efort deloc neglijabil în contextual actual. Implicat în diverse structuri muzicale, de la rock la pop, avînd tangenţe şi cu jazz-ul, Marius Pop îşi satisface, cu acest album, cred eu, plăcerea de a crea o muzică special pentru instrumental căruia I s-a dedicat. A strîns în jurul lui o serie de instrumentişti, majoritatea tineri, dedicaţi, Marcel Moldovan, Gabriel Drăgan şi Alex Szuz la tobe, Mihai Ardelean şi Alex Racoviţă-claviaturi, Dan Georgescu şi Radu Niculescu-ghitară bas, plus ghitările adiţionale mînuite de Oliver Bader, Joe Balogh şi Radu Miculiţă, o echipă surprinzător de bine închegată, care se achită foarte conştiincios în a oferi un suport sonor cel puţin decent şi fără corespondent pe piaţa românească de profil din ultima vreme, din cîte ştiu cel puţin.
Cele zece piese ale albumului sînt tributare stilului „fusion”, mai apropiate de rock, dar cu cîteva aluzii la jazz, subtil oferite de aranjamentele de pian solo. Desigur, există o limitare a stilului respectiv, sonorităţile sînt foarte melodioase şi armonice, ritmica e directă, nu lasă loc de speculaţii, însă trebuie să remarcăm calitatea interpretării, care e una de excepţie chiar dacă contextul ar putea fi considerat monocord. Remarc şi pasaje exotice, cum ar fi piesa „Nefertiti” cu acel dialog între acustic şi electric însă cu toate astea există o manieră compoziţională care depăşeşte nivelul amatoristic. Pe de altă parte, muzica e susţinută de un sound foarte bun, nu ştiu unde s-a înregistrat, dar în mod sigur nu în Bucureşti deoarece, în sfîrşit, avem un sunet mai apropiat de ritmul lumii în care trăim.
În rest, ce să zic, sînt curios cum va fi „The Second Step”, nu pot să fac nici o prognoză însă cu siguranţă va fi un album important pentru Marius Pop, va alege să fie în continuare un ghitarist de „fusion” foarte virtuoz sau va deveni un muzician pentru care ghitara e doar un mijloc foarte subtil de exprimare a capacităţilor creative?
P.S.: Prima cronica semnata de Horia Ciocan, o puteti citi aici. Iar albumul se poate achizitiona de aici.
2 Comments
Comments are closed.