Peter Brötzmann-Full Blast, Live în Budapesta

Am descins la Budapesta în formulă de trio, Attila, George şi cu mine, să vedem şi să auzim o legendă a free-jazz-ului european şi nu numai, Peter Brötzmann împreună cu proiectul său Full Blast şi evident, n-am avut regrete ulterioare, dimpotrivă. După o consistentă oprire la tradiţionalul Abony (cunoscătorii ştiu despre ce e vorba)  am ajuns pe A38, locaţia concertului fiind deja plină de un public avizat.

Peter Brötzmann-saxofoane, instrumente de suflat, Michael Wertmüller-tobe şi Marino Pliakas-bas electric au pornit în periplul lor iniţiatic fără nici o introducere, mesajul a fost direct, intens şi copleşitor, fundalul aproape mistic, format din tobele mari ţinute sub presiune permanentă de Michael şi sonorităţile metalo-electronice ale basului mînuit de Marino, peste care răsunau volutele create de un Peter Brötzmann neobosit cu o alură de teuton măcinat de lupte nesfîrşite. Exista, fără îndoială, un suflu saxon în aer, caracterul mecanicist fiind evident, clasic european, fără căldura ce caracterizează, de regulă, jazz-ul afro-american. Atipic oarecum pentru scena free jazz a fost maniera în care era tratată muzica, ca un tot unitar, cu un fond ritmic evident cu unele aluzii la kraut, cum bine observa George. Oricum, Peter a fost imperturbabil, solo-urile transportau ritmul după el, ajungîndu-se la intensităţi care, realmente, te epuizau fizic.

Concertul a durat cam o oră, a existat şi un bis, măcinat rapid de protagonişti, după care pur şi simplu au dispărut de pe scenă, fără măcar o intenţie de comunicare cu un public care, pînă la urmă, a trepidat alături de ei. Cred că şi acest lucru a făcut parte din mesajul artistic, sunetul fiind primordial, nu cuvîntul.

În fine, a fost un spectacol care a asimilat publicul, atît fizic cît şi psihic, nu a fost neapărat ceva în afara canoanelor însă forma muzicală a fost total inovatoare. O lecţie de jazz despre libertatea de exprimare şi tăria de a-ţi asuma propriile convingeri.