Saalfelden Jazz Festival, editia 31, prima zi

Ajuns de mai bine de trei zile prin zona asta binecuvantata, lipsit de orice legatura cu Net-ul si Big Brother Google, am ajuns sa ma intalnesc in prima seara a Festivalului, in sala Nexus, cu Roy Nathanson si a sa poveste din Brooklyn “Subway Moon“. De fapt, asa se numeste si ultimul disc al sau, aparut, daca nu ma insel in 2009. Tot am ascultat discul, la o prima auditie nu mi-a zis mare lucru, doar niste simple intamplari din metroul new-yorkez si un Napoleon Maddox cu al sau vocal beatbox impecabil. Asta pentru prima auditie. L-am mai rumegat in auditiile de acasa, lasandu-se greu descoperit, acoperit parca de un voal al povestilor carismaticului Roy Nathanson.

Insa adevarata implinire a unui disc trebuia sa seintample in intalnirea live. Cam asa trebuie sa se intample cu orice disc din aceasta zona a jazz-ului. Astea imi era asteptarea acelui prim concert de la aceasta editie a festivalului, ajuns la a 31-a editie, de la Saalfelden. Si asa a fost. Prima piesa, de o melancolie zappesque-a, a fost dedicata Amplificatorului (sic). Bass-ul a sunat impecabil, ajutat magistral de cealalata parte ritmica. Beatbox-ul Maddox, pe care, spre surprinderea mea l-am descoperit recent in magistralul “Reggaeology” al lui Hamid Drake de la inceputul acestui an. A fost omul orchestra, a fost tren, camion, metrou, soapta rastita in acustica impecabila a Nexus-ului, suierat de vant la inaltimile muntilor din jur.

Iar despre prezenta scenica a lui Roy si povestile trezite de personajele din metroul new-yorkez, jos palaria. De un imaginar ce friza avangarda anilor ’20, ’30, desenele lui Max Ernst si proza lui Breton, imaginarul individual al lui Roy Nathanson prindea contur si substanta alaturi de sunet si muzica. Acid cateodata, mai degraba a la Frank Zappa decat David Thomas referitor la patologia americana a paranoiei, aducand pe alocuri sun Nuclear War-ul lui Sun Ra, “Subway Moon” a fost deschiderea perfecta, cel putin pentru mine a editiei din acest an a festivalului. “I have a bomb, you have a bomb, we have a bomb“. After all, is all about joining hands, parafrazand refrenul primei piese.

Solo-urile de saxofon, oferite de Roy, doua la numar, au potentat povestea si m-a facut sa simt pentru cateva clipe ploaia new-yorkeza si camioanele descarcand in port la orele diminetii. Frumoase si integrandu-se in peisajul alpin mirific al Saalfeldenului. Au cantat intreg albumul si bine au facut. Povestea homelessu-lui cu a sa punga albastra si paranoia lui ucigasa referitoare la propria fiinta in metrou, inconjurat fiind de fete ascunse sub titlurile de pe prima pagina a ziarelor new-yorkeze a incheiat prim reprezentatie a acestei primei zi. “Why you’re killing me?”

Pauza de juma’ de ora, intra ZU, iar setup-ul necesita ceva vreme. Cu greu am reusit sa imi conving sotia sa ramana si la reprezentatia lor. A ramas, numai eu stiu ce mi-au auzit urechile dupa.

Despre Zu, s-a mai scris pe muzicadevest, eu ii vad prima data live. Dupa o introducere din partea prezentatorului in germana, asociind cumva numele lor cu al unui WC, fapt ce m-a surpins sincer, Luca Mai, Jacopo Battaglia si Massimo Pupillo si-au facut numarul. Dupa primele 10 minute, am mai ramas jumatate in sala. Jumatatea buna?! Devastator, cu un o baterie ce suna de parca un cavaler al Apocalipsului si-a strunit armasarul la un galop infernal, cu un bass manuit de Pupillo si efectele lui de se topeau toti Alpii bavarezi precum o bucata de unt pe un cotlet de vita la gratar si cu un Luca Mai la saxofon bariton dand cu flit intregii istorii muzicale a Italiei renascentiste si baroce. Cam asa o fo’ la Zu la Saalfelden. Poate si pretiozitatea acestui festival aflata in antiteza cu ceea ce face Zu m-a facut sa simt asa. Daca era la Nickelsdorf la Konfrontationen nu era nici cea mai mica problema.

Mie, unuia, mi-au placut, imi doream de ceva vreme sa ii vad live. Nu cred ca e nici math rock, nici noise jazz. e ZU! Uz de ZU, daca vreti! S-a dansat spasmodic in primele randuri, s-au socat, s-au albit fete si urechi s-au surzit. Dar a fost misto’. Un concert supapa, sau mai degraba unul care sa te bage in ceea ce va urma? Greu de zis.

Un rezumat video al acestei zile puteți vedea aici