Zile de inceput (Loredano)!
Ma bantuie o comoditate mai mare ca lenea. Inainte de zorii prinzului am senzatia ca toti se misca cu incetinitorul. Tentative de a baga ceva calorii in mine au existat insa poate trec la vegetarianism. Macar o saptamina. Ii admir si nu ii inteleg pe cei ce infuleca si sint jumatate cit mine…fara gluma!
Apropo de mistocareala: cred ca o fo’ ceva de genu’ asta cind iau pus pe cei de la GWAR sa deschida SCENA MARE! La 3 dupa masa! Mamaaaa… “Dimineata pe racoare” sa te imbraci in straie-i tare! Ma rog, vesmintele alea futurist-horroiste…si tot tre’ sa fii felicitat. I-am prins doar pe final. Pentru prima data in cei 20 de ani socanti ai existentei lor. Dupa o duzina de albume de studio si 2 live au ajuns sa socheze si Estul. Restul a fost zeama peste public.
Mi-a si ajuns cu MAIN STAGE-ul pt prima zi. Am impresia ca TOY DOLLS tot vin de ceva ani ca si SKA-P-ii, care sper ca la un moment dat sa devina seriosi cind vorbesc de destramare si ei sa fie primii impotriva propriei trupe. O firimitura de PICTUREBOOKS de pe scena WAN2-A38 mi-a spus ca mai au de lucru cei din Gutersloh pt a deveni acel ceva mare, in umbra echipei de fotbal care parca a uitat sa joace nemteste la Mondiale…
Pasii mi s-au indreptat spre scena de WORLD: CSIK ZENEKAR. Am promis cuiva. Si imi sint dragi prelucrarile lor dupa QUIMBY si KISPAL… Revin pe WAN2 pt un final dezlegat in stil frantuz politienesc. INSPECTOR CLUZO. Duo cu dependenta de dub/funk. Si pt ca erau doar 2 pe scena (bass si tobe) si-au luat si ajutoare din public. Ajunge si un romanas alaturi de ei, si se zbenguie de-i tremura tricoloru’ pe bat.
Putina metalizare, ceva? In stil latino, clar! La inceput a fost uraganul iar pe urma, dupa trecerea la ROADRUNNER au ajuns ILL NINO. Mai mult decit un vinticel proapat e adierea muzicii lor. Iar daca pe Gabi il mai intereseaza “Da’ cine mai asculta metal azi?”, eh, uite stilul e bine-mersi si chiar si astfel de trupe obscure, dar corecte si cu vina trezesc gasca de pletosi.
Programul il fac organizatorii, eu doar incerc sa vislesc printre scene. Vi se pare abrupta trecerea spre un jazz belgian cu tenta free? Ma rog. De fapt, cam totul pe INSULA e despre deschidere si limite de suportabilitate. Dupa aia vine dansul pe mese si zbenguiala mai “cheap”. Public redus ca numar pt cei condusi de Peter Weermeersch. Ei erau peste o echipa de fotbal (oficial 14) iar noi de vreo 2…cu rezerve… Pachet de suflatori incitant si libertate de exprimare. Pamintul nu e obligatoriu sa fie rotund in jazz: FLAT EARTH SOCIETY.
Am prins ceva frinturi din PEACHES care locuieste optim pentru orientarea muzicala: la Berlin. Nume pus dupa o piesa a NINEI SIMONE dar asta e departe de ce e pe scena. Amestec de IGGY, MARILYN MANSON si QUUENS OF THE STONE AGE. Un rock’n’roll mai “interesant” ca sa fiu cliseist pina la capat. Aaah, si interzis celor sub 18 ani.
Hai, circulati! Semnul de circulatie menit sa va dirijeze e o cruce taiata. Numa’ buna pt popii din bisericile cu mp3 in loc de clopotnite. Fara bruma indoielii se poate afirma ca ei sint cei mai influenti reprezentanti ai punkului californian. De peste 2 decenii si jumatate. BAD RELIGION. Not bad at all! Le-am dat peste 30 de minute. Ca sa pot prinde un final sexos pe scena de blues unde episcopul stilului isi tinea prelegerea. Cu oaresce ajutor hendrixian si zeppelinian. Whola lotta thanx! LORD BISHOP ROCKS! Mmmdaa, au mai ramas si hainute pe vampitele ce au urcat pe scena. Doar pentru “canonizare”, cum altfel? Si pt o gura de JACK. Blues pina la refuz. In trio.” Pe scena voi muri, pentru ca e singurul loc unde traiesc cu adevarat!”, zicea fata blues-cericeasca care a prins cite ceva din groove-ul lui James Brown.
Gata si cu ziua de incalzire din care mie nu mi-au lipsit decit un piculet MADNESS si THE HIVES, sau RONA HARTNER si YASMIN LEVY.
Pentru ziua a doua mi-am propus concerte intregi si mai putina alergatura condimentata cu frinturi de prestatii. Programarea m-a ajutat. Dupa 2 inghitituri de “White coffee” a la bluesy, am prins la fix prima surpriza a festivalului: KRIES. Daaa, buuuni croatii! Greu de catalogat dar cu atit mai convingatori. I-as vedea fara ezitari la PLAI. O ora de muzica traditionala amestecata cu cea spatiala. Folclor si mitologie slava. Si o idee importanta spusa de Mojmir Novakovic care a coborit si a dansat in public, imbratisindu-i pe cei prezenti: “In Est, de unde venim noi, oamenii nu iubesc muzica CI CRED IN EA! Doar muzica poate schimba aceasta lume in care traim!” Magie curata.
Hopp, la scena mare. Aveam o revedere legandara: JOHN LYDON! Punk la cravata. Ca doar imaginea publica e importanta, nu? Provocator si la aproape 55 de ani. Fuckin’, pardon? Pai cum altfel sa i te adresezi unui punk? Erau “tinerei” si prin public, cu dinti mai verzi si sepcute tot verzi cu clapetele trase. La 30 de grade. Whatta fuck!? Un bass ce-ti intra pina-n maruntaie si o stare de spirit ce m-a invaluit. Punk cu spiritualitate. Tot ce nu putea incapea in PISTOLS. Mizerie cu steif, ar spune puristii. Eu as spune: ordine si conceptie. Deh, ei stiu care-i (s)PIL-u’ din 2010. Have a nice future!
Eeei, de parca as pendula. Sint din nou la muzica populatiilor. Mai inspirat de atit nu puteam fi: TAMIKREST & DIRTMUSIC! Da, a doua surpriza. Cireasa pe tort a fost “All tomorrow’s parties” a unui profund ginditor al desertului. Asa au fost etichetati cei de la Velvet Underground. Si Andy Warhol. Muzica celor doua grupuri, reunite special, din desert se trage. Sapte oameni de pe 3 continete. Mali-SUA-Australia. S-au intilnit si au fuzionat bluesul tuaregilor cu folk-ul urban. Incap si voci feminine venite din alta lume. Desigur, spiritul si scoala TINARIWEN se simte dar e clar ca viitorul prin furtuna modesta a desertului le apartine celor de la TAMIKREST. O veti auzi. La MELATONINA, fireste.
Faithless, Tony Allen, Gorillaz Sound System si THE 69 EYES au ramas pe dinafara…pentru ca a intrat in hora RENATA ROSA. Desi din BRAZZIL (SELECAO UBER ALLES!) nu a fost samba. Mai degraba influente rrome si arab-andaluziene. Eleganta si talentata. E mai mult decit o simpla diva din Pernambuco. Polifonie, coarde, percutie si multa puritate. Scopul vocii ei este sa atinga un spectru cit mai larg al audientei. Ii cam reuseste.
Dar nu aceasta a fost vraja finala a serii. Pentru ca tot era la 2 pasi, am asteptat cuminte (de fapt artistii au asteptat finalul scenei de jazz) pentru a face trecerea spre un spectacol de teatru: COMPAGNIE MALABAR – Le Voyage des Aquareves. O rapire programata spre tarimul oniric insa condimentata cu umor. Iar binele invinge la final. O calatorie mistica pe catalige dar si pe fringii si picioare, ce isi are radacinile cu 29 de ani in urma,tot atitia ani de spectacole prin 1153 de orase din 35 de tari. Un vas avind 16 m de culoarea Lunii navigheaza pe INSULA (in fiecare seara de la ora 22) pent ru a descoperi noi tinuturi.Acosteaza si sint lasati liberi artisti, saltimbanci, cascadori. Totul in alb si cu o pirotehnie pe fonduri de rock spatial. In final spuma acopera publicul. E de neratat si de neuitat. www.ciemalabar.com
Aveati cumva sa-mi faceti vreo alta recomandare in calea spre somn? Azi auzeam pe cineva zicind ca e vineri 13. Who gives flyin’ fuck about it? Eu stiu doar ca e ziua a treia.
Citeşte şi prima parte a relatărilor de la festivalul Sziget 2010