Oradea, 22 Iulie 2010 – Avem placerea sa va invitam joi 22 Iulie 2010, ora 19:00, la Centrul Cultural Posticum, sala Aula Magna, la vernisajul expozitiei de pictura “ Who’s afraid of angels?” semnata Marc Kopil.
Eu nu ştiu sigur ce sunt îngerii, cum arată, cum să-i explic. Poate sunt supraoamenii viitorului, poate sunt oamenii nealteraţi de depresia urbană, suntem noi într-un trecut sau într-un viitor, sunt expresia nevoii de iubire, nevoie amânată din pricina necesităţilor imediate şi ridicole de consumatori încolonaţi, sunt îngerii doar oameni post-globalizare sau post-consumism? Ştiu sigur că nu sunt implicaţi în politică, nu poartă ecusoane, nu au CV up-datat, nu aduc profit economic, cu siguranţă nu sunt angajaţi în televiziuni, nu manipulează informaţii strategice, nu deţin titluri bancare şi nu bat monedă. Îngerii sunt fiinţe libere. Cui îi e frică de îngeri? Tuturor celor care ne amăgesc şi care generează convenţii şi ne transformă vieţile în clişee. Tuturor celor care au nevoie de noi în nelibertate.
Marc Kopil
Who’s afraid of angels?
Centrul Cultural Posticum
Oradea, Strada Teiului 26
22 Iulie – 22 August 2010
Marc “K”hagall