Fără îndoială, concertul Pat Metheny Group din seara de miercuri pe insula Margareta din Budapesta n-a fost unul slab dar nici ceea ce mă aşteptam de la un muzician care de 40 de ani a îmbogăţit jazzul cu sonorităţi unice. Impresia a fost una de criză sau şi mai bine, de muzician aflat în vacanţă cu prietenii şi din cînd în cînd se mai ocupă cu destinderea publicului amator.
Iniţial, curiozitatea era maximă, nimeni nu ştia ce vor cînta artiştii, formularea care apărea pe bilet, „Quartet Music” era suficient de ambiguă pentru a da drumul la speculaţii, care mai de care, de la standarde de jazz la ceva experimental, nou, nemaivăzut, nemaiauzit. Nimic din toate astea nu s-a întîmplat, a fost o seară molcomă de „best of…”, în care Pat Metheny, cu grupul său redus la structura de bază, clape, tobe, bas, a cîntat piese celebre din anii ‚80-‚90. Sigur, a lipsit încărcătura orchestrală care dă o conotaţie oarecum simfonică muzicii lui Pat, au lipsit vocile, au lipsit percuţiile, iar Lyle Mays a avut la dispoziţie doar o pianină şi un sinteshyzer pentru a s(t)imula efectele.
Am reascultat, oarecum blazat, piese de pe „Letter From home”, „First Circle”, „We Live Here”, am aplaudat la solisticile executate de Pat notă cu notă cu un manierism deja suspect, de parcă s-ar fi recopiat. Lyle a avut vreo două incursiuni clasice pe teme date iar Steve Rodby a fost chiar măreţ la contrabas fiind surpriza foarte plăcută a serii. Antonio Sanchez a fost foarte puţin pus în valoare însă s-a achitat onorabil de sarcini. Despre sunet nu poţi comenta mare lucru, a fost extrem de curat chiar dacă volumul nu a fost prea tare, n-am sesizat nici un dezechilibru sonor în ciuda instrumentarului redus, erau mai multe laptopuri Apple decît amplificatoare pe scenă de zici că eram la prezentări IT.
Dacă am să mai merg la vreun concert Pat Metheny voi face tot posibilul să-i aflu programul muzical, riscul devine tot mai mare să auzi materiale reeşapate şi reciclate care poate satisface eventual un public aflat în pană de ocupaţie.