L-am invitat pe iordache sa ne ofere si o alta abordare a procesului artistic. De pe scena.
Mai jos este scrierea lui pentru care ii multumim frumos:
Salutare şi mulţumesc pentru invitaţie. Mi se pare destul de straniu să povestesc chiar eu despre concertul Three’s a Crowd (adică Sorin Romanescu şi cu mine) din Cluj, dar fiindcă oricum am mai făcut odată genul ăsta de chestii, să-i dăm drumul.
Three’s a Crowd nu este o formulă dedicată exclusiv free jazz-ului. În general mă cam feresc de abordări exclusive. Nu cred că există o ruptură de fond între jazz-ul mainstream şi improvizaţia liberă, ci doar una de context şi mai ales de funcţionalitate: cluburi unde oamenii vin să se distreze, să flirteze etc. versus galerii de artă, spaţii culturale, festivaluri, medii “artistice” (pe care oamenii le frecventează ca să se distreze etc.) E o mare diferenţă şi între atitudinea de gig şi aceea de performance, care presupune măcar teoretic o miză culturală mai importantă, o diferenţă pe care Sun Ra, de exemplu, o ignora cu graţie, ceea ce facem şi noi 🙂 ;). Da, ştiu.
Aşa a fost şi la Cluj, la deschiderea L’Atelier Cafe. Explorări sonice, abstracţii, tonalităţi suprapuse – după care Blues for Alice (Charlie Parker, 1951). Încă două-trei compoziţii spontane urmate de o baladă notată în cele mai mici detalii. După pauză o porţie de noise la tenor, încă două-trei piese free, All Blues, piesa mea Dissipatin’. La primul bis o piesă de jazz funk, Easy Way Out, apoi i-am invitat pe prietenii Adi (a.k.a. Electroclown) la djembe, Butters la berimbau şi Dan Aga la caval pentru o chestie semi-africană.
Sorin a cântat la două instrumente foarte diferite. Cea dintâi este o chitară electroacustică archtop, de jazz, creată de lutierul italian Domenico Moffa din lemn cu o vechime de şaizeci de ani. A doua este o Moog Guitar, o invenţie recentă (2008, primul prototip a apărut în 2009, se fabrică pe măsură ce se comandă), considerată de mulţi drept a doua revoluţie în evoluţia chitarei – prima fiind chitara electrică. La Moog Guitar dozele emit un câmp electromagnetic care face corzile să vibreze sau să tacă, iar orice notă poate fi modulată ca ton şi armonice prin mijloace strict analogice. Mă rog, trebuie auzită ca s-o crezi. Eu am cântat la saxofon tenor şi bariton.
Publicul de aseară a fost un pic straniu. Erau vreo treizeci-patruzeci de oameni veniţi să asculte şi încă vreo două sute pe care nu-i interesa (clubul are cinci sau şase încăperi; fiind vorba despre inaugurarea oficială, intrarea era liberă). Dintre aceştia din urmă, mulţi au insistat să se înghesuie în camera unde s-a ţinut concertul şi au vorbit tare pe întreaga durată a primului set. Aşa că lumea care asculta a pierdut majoritatea momentelor mai delicate. Din această cauză al doilea set a fost mai zgomotos şi mai populist.
L’Atelier Cafe are toate decoraţiunile şi aproape tot mobilierul din carton reciclat, o idee absolut originală, cel puţin pentru mine. Este un loc foarte luminos, optimist şi plăcut, iar preţurile sunt OK.
Sorin şi cu mine ţinem să-i mulţumim încă o dată lui Nick Făgădar de la grupul Luna Amară pentru staţia de chitară şi pentru cele două stative.
iordache
Moog Guitar e asa-numita “synth guitar”? Stiu ca Sorin Romanescu avea synth guitar inca demult, apare creditat cu ea pe albumul Aievea.
Excelent!
Alexandru, nu ma pricep dar sigur nu e SG. SG scoate semnal midi. Asta e o inventie recenta, electromagnetica – deci nu digitala. fiecare doza actioneaza ca un e-bow http://www.ebow.com/home.php iar sustain-ul obtinut e real
@alexandru mircea: din cate stiu eu, nu, pt synth guitar se mai foloseste si termeul MIDI guitar
Da, intre timp am mai citit si am mai ascultat – nu exista nici o legatura intre cele doua.
am fost acolo. legat de public am ramas si eu uimit de atitudinea unora – ce sa zic… mai erau 2-3 camere unde se putea discuta ”in liniste” . Muzia a fost excelenta – inainte de concert am avut unele retineri vis-a-vis de ce ar putea sa iasa ( i-am vazut pe amandoi protagonistii in alte ipostaze ) insa concertul a depasit orice asteptari !!
Ii asteptam la Oradea cu drag !!
o fi publicul nostru mai provincial – dar asta presupune si un mai mare respect fata de cei ce performeaza .