Intentia mea modesta in incercarea de a explora muzica a fost de a demonstra ca aceasta arta e aceea care impreuna spiritualul cu senzualul si ca prin intermediul ei pot transmite o stare de extaz neintinata , o credinta fara dogma,dragostea ca omagiu, iar omul sa se simta impreunat cu natura si cu infinitul.” (Yehudi Menuhin)
Daca Nigel a “Presedintele viorii”, atunci eroul urmatoarelor rinduri e “doar” geniul nebun. Un scripcar diabolic, dar nu neaparat in sens paganinian, insa nascut cu instrumentul in brate. E primul copil al familiei Lajko, care si la 25 de ani se entuziasma primind un match-box Mercedes Cabrio SL 300. Un sagetator si un fumator convins caruia i s-a facut cadou o stea de pe cer. Are fan-club activ in Japonia, in Regatul Unit adeptii sai au pus bazele unei secte/organizatii secrete, iar in Italia a cintat pentru o cireada de vaci (evident,intristate la plecarea lui)!
Si rivalii recunosc genialitatea tinarului rebel, autodidact si hiper-sensibil pentru care cel mai bun studio se afla in mijlocul naturii. Un barbat inghesuit in propriul trup, el fiind liantul dintre suflet si vioara, care a copilarit intr-o localitate unde sosirea unui camion cu portocale reprezenta un eveniment major.
Ca oradean sa vorbesc si sa merg la Felix chiar nu e mare scofala. In penultima miercuri din martie insa m-am dus la Felix in capitala Ungariei. Nuuu,nu la Bai, ci la Lajko. Acum aproape 10 ani trebuia sa vina el pe la noi prin urbe,da` n-a mai ajuns. Motive organizatorice, boala, bla-bla…Ceea ce nu s-a intimplat atunci pe teren propriu, adica o intilnire fata-n-fata, a avut loc de data aceasta pe apele vecine si amicale: in spatele scenei vaporului care a devenit un punct de referinta in Budapesta prin calitatea si diversitatea evenimentelor gazduite, si care, plutind catinel a ajuns la scoala: ARTYEMOVSZK TRIDTATIVOSEMI a implinit 7 ani! De-acasa. Se stie.
De citiva ani buni, aparitiile lui pe scena intra in aceasta categorie. Deja nu-mi ajung degetele unei miini pentru a contabiliza intilnirile “live” cu muzica sa pur viscerala. Atuul sau? Unicitatea inclasificabila. Lipiciul? Stilul care nu admite termeni de comparatie.Desi, unii au facut-o…chiar cu Nigel…
Apropo de virsta neprihanita a copilariei, chiar nu e o joaca de prichindei sa-i iei un interviu violonistului inconjurat de cult. Si asta nu pentru ca ar fi el ironic sau alambicat si pretios sau pretentios in exprimare. Chiar deloc. Nici macar distant. Poate mai degaraba distrat si un pic absent…Daca Hendrix e pe la Vaile Neptunlui, Felix ar putea fi plecat pina la Jupiter. Rareori i-am putut surprinde privirea in sfertul de ceas acordat. Cind am reusit,i-am zarit in privire un soi de timiditate impletita cu delicatete. –
-Hello! Cum te simti inainte de concert? Nu prea te gindesti la ceea ce va urma,asa-i?
-Szia, nu prea se amesteca acum emotiile in mine.Un batrin violonist evreu zicea: sau stii s-o faci, sau daca nu: las-o balta.Daca incepi sa filozofezi, e grav. E cam prea tirziu.
-Esti foarte tinar, de aceea mergem doar putin timp inapoi pina la copilaria ta.-Care au fost primele tale experiente muzicale?
-Chiar prima care a “miscat” ceva in mine a fost o lucrare de Mozart, interpretata de Kocsis Zoltan. Intr-o seara mama a pus acel disc pe un pick-up vechi si l-am ascultat ore in sir.
-Prima intilnire cu vioara o mai tii minte ? Cred ca nu a fost primul tau instrument…
-Da, am cintat intii la cetera, apoi la pian..pe urma a venit vioara. Cetera o folosesc si acum, chiar doresc sa fac un disc integral cu acest instrument. Din pacate nu cint foarte bine nici la acesta, nici la vioara. Nu le stapinesc asa cum mi-ar placea. Mai am mult de exersat.
-Revin: mai tii minte prima ta vioara? Care e relatia cu instrumentul?
-E schimbatoare. Si asta inca din copilarie. Primele viori nu m-au prins. Ba, chiar erau infecte, nu le sufeream. Nu sunau bine. Ceea ce tinea sufletul in mine era increderea ca si pe ceva de o calitate modesta se poate face o muzica buna.-Stiu ca te preocupa sa personifici viata, sa o exprimi in sunete. Cu toata frumusetea si zbuciumul ei.
– Cum reusesti sa elimini mizeriile din jurul tau, pentru ca noi, cei ce te ascultam, sa avem mai mult decit o simpla senzatie de optimism si speranta de bine?
-E un “fel” de viata cea care pe mine ma interseaza. Asa-numita “viata buna”. Cred in ceva ideal. Doresc sa ofer oamenilor, si mie insumi, o muzica in stare sa ne fericeasca. Macar cit timp o ascultam. Imi doresc sa cred in prea-marita tehnica si in stil. Daca nu sint prea multi pe scena cu tine, cu atit mai mult, pentru a te exprima veridic trebuie sa crezi in ceva.
-Cei ce au fost si sint alaturi de tine pe scene de-a lungul anilor, si nu sint putini, ce fel de criterii trebuie sa indeplineasca pentru ca tu sa vrei sa cinti cu ei?
-Sa iubeasca munca si sa le placa sa “joace”. Fara asta nu se poate. Adica: se poate, dar nu va iesi cum imi doresc eu.
-Cum ai schita arhitectura sunetului si importanta lui pentru tine?
-Dupa o vreme nu sunetul este foarte important, ci ceea ce este in spatele lui. Dincolo de el. Insa cind ajungi sa suni cum iti doresti, e o mare bucurie si realizare. Sunetele interioare sint cele ce te fac sa te porti si sa reactionezi “anormal”. Imi si place sa fiu catalogat asa. Cind imi cint muzica, ma transfigureaza complet, si nu stiu in ce directie ma va duce.
-Urmaresti presa legata de tine? Ce te-a impresionat din cele spuse sau scrise in anii trecuti?
-Nu prea citesc articolele, in schimb ma uit la pozele aparute! Pentru mine critica negativa e cea mai buna. Cea pozitiva nu prea ajuta sa te dezvolti. Iti cade bine…si cam atit.-
-In urma cu citiva ani am stat de vorba cu cineva cu care tu ai cintat: Alexander Balanescu. Mi-a spus ca are o parere foarte buna despre tine, doar ca in momentul colaborarii i-ai parut cam imatur. Cred ca in anii trecuti ai reusit sa faci acest pas prin compozitiile tale…
-Hmmm…nu stiu,poate. Nu stiu ce insemna maturizarea pentru el. Muzica se schimba odata cu omul.Daca m-am maturizat? Nu prea cred. Nici nu stiu in ce directie trebuia sa o fac. Lumea in general mi se pare neserioasa, poate ca nu e neaparat cazul sa fiu eu extrem de serios.
-Cel mai recent disc al tau “Bokorbol“(Din tufis) l-ai inregistrat in padure. Te-ai gindit vreodata sa sustii acolo un concert?
-Da, insa e o problema : daca sint prea putini – e bine, insa va avea un gust/caracter de jamboree; daca sint multi, care vin cu citeva autobuze sau masini mari, pot strica totul, pot distruge natura. Sincer: nu prea ii vad sensul acum. Iar in ceea ce priveste acustica, sa zicem ca 100 de oameni e dificil sa ramina in liniste deplina pentru ca totul sa se auda perfect.
-Mai tii minte cind ai cintat prima data in padure? Ce te-a minat incolo?
-Eram la o tabara de muzica populara cind eram mic. Era furtuna, intuneric, tunete, fulgere. Ceva de speriat. Am ajuns linga padure, iar de la distanta auzeam un sunet de vioara, din tabara. A fost o experianta foarte puternica. M-a marcat. Cit am fost copil am cintat si linga capitele de fin, sau in apropierea sinelor de cale ferata, cu primul meu grup, in care erau 3 cetere. Insa de padurea din Palics acea intimplare m-a apropiat.
-Nu stiu daca te consideri o stea, insa ai una pe cer, primita cadou de ziua ta :”Lajko cu dispozitie de lacramioara”.Ce stii despre ea?
-Mai nimic. Cei ce mi-au dat-o, mi-au desenat-o, dar nu stiu sa o gasesc. Nu am idee daca e bine ca stelele sa aiba nume sau proprietar…
-Intr-o vreme faceai naveta intre Novi Sad si Budapesta, in perioada cit ai cintat cu Dresch Mihaly.Unde e “acasa” pentru tine? Coincide cu patria?
-Imi place acasa, asta e Palics si imprejurimile, zona Voivodinei. Intr-o mare masura insa e “acasa” si Budapesta, sau intrega Ungarie. Chiar si zona secuimii. Depinde de unde vine omul. Cind vii dinspre SUA, si ajungi aici unde vorbim noi, poti spune ca esti “acasa”. Daca vii de acasa la Budapesta, nu mai e acelasi sentiment. E ciudat. Pentru mine, acasa acum reprezinta unde imi e familia, sotia, copilul. Nu am un loc anume ales, mai degraba e o fantezie romantica, o imagine pe care mi-o creez uneori. De locuit nu as putea sa o fac pentru mai lunga perioada decit acasa.
-La ce lucrezi acum? Ce idei de albume ai?
-Chiar am vorbit recent cu un actor tinar care ar recita versuri de Weores Sandor. Poate iese un disc, cu acompaniament de vioara. Inca nu am facut asa ceva.
-Simti provocare?
-Oarecum, dar nu neaparat. Imi plac foarte mult poeziile sale si mai degraba e un sentiment placut ca pot completa si aduce in fata altora spiritualitatea acelui minunat om.
-In urma cu citiva ani am discutat cu baietii de la NEVERGREEN. Mi-au spus de o posibila colaborare cu tine. A iesit ceva?
-Daaa,ii stiu. Si ei sint din Subotica. Mi-au trimis ceva, o baza, parca…au promis ca vor trimite mai multe. Inca nu am incercat ceva concret. Dar: ceea ce intirzie nu inseamaa ca nu se va intimpla. Dar concerte de metal, cu sonorizare puternica, nu cred ca as accepta pe o perioada lunga…maximum una pe luna,poate…
-Care e situatia cu trupa de deschidere: Kerekes Band – veti cinta si impreuna?
-Nu ii cunsoc personal, pentru asa ceva e nevoie de citeva repetitii,totusi…
-In final: ce doresti sa-ti doresc?
-Odihna placuta!
Nu stiu daca pentru el si colegul sau urcarea pe scena se constituie intr-o relaxare,cu siguranta insa eu nu am perceput-o ca pe o munca. Mai degraba ca pe o evadare. Pe un tarim banuit.
“Lajko Felix e un spirit liber in aceasta lume ciudata. Muzica lui exprima sentimente pe baza carora am putea crede ca el traieste pe o alta planeta.”
(JANCSO MIKLOS- regizor)
“Eu nu vreau sa compun slagare,ci prin intermediul muzicii sa exprin ceea ce gindesc despre lume. Vreau sa ma pun la incercare, sa compun o lucrare -mai scurta, sau mai lunga(chiar de o ora)- pentru vioara solo, in care cu ajutorul limbajului muzical sa spun o poveste. Sint unii care considera ca am daunat muzicii populare, introducind motive si teme acolo unde nu ar fi fost cazul.” (Lajko Felix)
1 Comment
Comments are closed.