Don’t hit the Roda ! Concert Rhoda Scott, Debrecen, Centrul Cultural Kolcsey

DON`T HIT THE RHODA !( nu trageti in organista)     – concert Rhoda Scott, Debretin, Centrul Cultural Kolcsey – 19 martie

Cherchez la femme. Si am cautat-o…prin enciclopedii si lexicoane…insa, aceasta Doamna e de negasit! Daaa,stiiiu…nu trendy sa faci asa ceva in epoca Sfintului Youtube, insa cartile aparusera cind world-wide-web-ul inca nici macar in fasa nu era si mi s-ar fi parut firesc sa o zaresc printre alti Scott-i: Tom, Shirley,  Ronnie, Cecil, Christian…Am intrebat si un traducator al “Istoriei jazzului”. Tot nimic. Singurele reactii pozitive au venit dinspre cei ce in urma cu 3-4 decenii au vazut parodiile extrem de reusite ale genialului Hofi Geza. Poate aceasta surprindere si omitere nedreapta mi-au servit imboldul pentru a scrie despre Dinsa (apelativ fara tenta moldoveneasca).

Pentru ca dupa aproape o jumatate de veac de tulburare a clapelor si vreo 50 de albume merita sa fie bifata si pe plaiurile noastre.  Apropierea de orga implica religiozitate.”Regina Hammond”-ului, care participa la “dezmaturi” cu d`alde Barbara Dennerlein, s-a mutat de o buna bucata de vreme la Paris, urmind exemplul unor Nina Simone sau Dee-Dee Bridgewater. Sfintenia si firescul atingerii cu talpile goale insa e din perioada copilariei petrecute in New Jersey ca fiica cea mai mare a unui pastor metodist. Ii place sa creada ca a pastrat inca in ea o doza din puritatea copilariei, atunci cind a inceput sa puna bazele dezvoltarii ei in directie clasica.

Anturajul crestin afro-american, atmosfera gospelurilor au pornit-o pe drumul de pe care nu s-a abatut. O cale care a devenit tot mai larga si colorata cu un repertoriu in care

nu se cearta daca sint puse alaturi piese de Wayne Shorter cu ale lui Jacko. Fata de cind am vazut-o prima data (SZIGET 2008) cind a fost in duo cu un tobar minimalist,dar simpatic si haios, acum a fost matrirhat curat : SARAH MORROW – trombon, JULIE SAURY – tobe. Atunci s-a dansat, acum s-a ascultat. De la delicatetea plutitoare la fuziunea energica pentru Rhoda e doar un pas. Facut tiptil. Fara incaltari. Ca si cel cu care ajunge de la soul-jazz la hard-bop. Prinzind in chenar bluesul.

E mult prea buna si inteleapta pentru a-si pune ostentativ pe planul al doilea surorile de sunet. Stralucirea si solourile inspirate ale trombonistei (femeie de cuvint,altfel!), dar si tobara (total nemasculina in stil) au oferit pilonii pentru calatoria cu delicatese. Orga a jucat rolul de ghid, ca o prelungire a trupului ei, cintind pe vocea  interioara.

Secretul ei consta in credibilitatea cu care stapineste atmosfera creata si incontinuu amplificata, in deschiderea cu care recepteaza vibratiile celor din jur. Pentru ca jazzul e ca un puls. E acel fior de dinainte de concert, la vederea instrumentelor pe care se rasfring razele de lumina si jazz poate fi si conul de lumina in care e introdus solistul. Jazz e si cind mergi intr-o alta urbe si iti masori din priviri tovarasii de drum necunoscuti, in speranta ca vreunul are aceeasi destinatie cu a ta…Jazz e si cind ceri o bautura la bar sau cind dormi in sacul tau, in a doua zi de festival… Jazz sint si aplauzele generoase pe care le oferi, uitind de tine si nu pentru ca ai impresia ca artistii sint in pauze de aplauze…Jazz e si cind il vezi pe muzician stergindu-si fruntea de broboanele de sudoare, inainte sa ia o inghititura de …”ceva”…dupa care se scufunda in hatisul si viltoarea piesei, pentru ca incet-incet sa dispara granita dintre artist si public…

Aceasta sfintenie a jazzului o are in singe si ti-o transmite d-na Scott. Daca in fata lui L. Cohen, in mod figurat, stateam in genunchi, de data aceasta m-am descaltat. Daca Leonard te imbie si te poseda fara sa-ti faca nimic, Rhoda te seduce fara sa te subjuge. Ti se ofera clar speranta  proximei intilniri. De data aceasta a fost ninety minutes work, ar sugera cei nepatrunsi. Eu as sopti : o ora si jumatate de pasiune, de orgie a orgii B3. Un desfriu fara pumnale emersoniene, ci cu pudoarea intelepciunii.

Unii spun ca a o vedea de cite ori viata iti ofera sansa e catre obligatoriu. Senzatia le-o recomand celor ce doresc sa-si piarda virginitatea concertistica intr-ale jazzului. E ca si cum ar fi “prima data”, si iti tot doresti sa retraiesti minunea inceputului…Deoarece, dincolo de sunete razbate acea credinta bazata pe bunatatea lumii, capabila sa te ajute si in momente nefaste.

P.S. Si mai am inca un motiv “minor”,o coincidenta foarte personala, pentru care o respect pe D-na Scott: are exact virsta mamei…

Pentru poza multumiri d-nei Csikos Beata.