Elliott Sharp este cunoscut îndeosebi celor familiarizaţi cu scena muzicală contemporană din New York unde a putut fi întîlnit în compania corifeilor Wayne Horvitz, Bobby Previte sau John Zorn. Compozitor şi multiinstrumentist, Sharp cîntă deosebit la instrumente de suflat sau claviaturi însă ghitara e sufletul lui iar modalitatea prin care se exprimă îl face cam unic în peisaj. Cariera discografică se întinde de-a lungul a 30 de ani, sfera muzicală în care a acţionat variind de la muzică contemporană la free jazz şi experimental.
“Void Coordinates” e un album de maturitate, Elliott Sharp nu mai caută nimic, se pare că a găsit idiomul care-l căuta în sunet, nu se sfieşte să fie pe alocuri convenţional, jonglează cu tonalităţile iar pe lîngă faptul că e un ghitarist inteligent sofisticat, descoperim un saxofonist de mare ţinută care cîntă cu o vervă proprie marilor maeştri. CARBON e un proiect vechi, reactivat, foarte incisiv musical, plasat undeva la graniţa dintre fusion-experimental-avangardă-jazz contemporan. Se spune că cele opt piese au fost înregistrate “live” în studio, cu intervenţii minime pentru a păstra naturaleţea interpretării. Cei care l-au însoţit pe Elliott sharp în demersul său au fost Zeena Parkins-electric harp, Marc Sloan-electric & prepared bass, Joseph Trump-drums, percussion, David Weinstein-sampler, synthesizer.
Despre Evan Parker se poate face un film, se pot scrie cîteva cărţi şi se pot ţine cursuri la conservator. Acum, la 66 de ani poate fi considerat un monstru sacru chiar
dacă n-a ajuns niciodată în mainstream şi nici în conştiinţa populară, Maniera în care cîntă la saxofoane e atît de specială încît nu are discipoli iar cele aproape 100 de discuri înregistrate în nume propriu demonstrează o consecvenţă dusă la extreme care frizează perfecţiunea. Cele opt secvenţe de pe “Whitstable Solo” explorează toate posibilităţile mecanice ale saxofonului cu o acurateţe de cristal, tematicele sînt date de tonuri alternative, fiecare sunet e încărcat de multiple sensuri, e o stare de hiperacuitate intelectuală, întîmplările şi coincidenţele nu-şi au rostul. E o muzică programatică, în stare pură, amalgam sonor controlat în prima parte şi descătuşare în armonie spre final. O audiţie captivantă, un artist care nu mai are ce demostra, se cîntă pe sine.