Antonio VIVALDI: Anotimpurile – op. 8 nr. 1-4 & Astor PIAZZOLLA: Patru anotimpuri la Buenos Aires
Joi, 21 Ianuarie, o zi deosebita… mi-a fost dat sa ascult unul dintre cele mai surprinzătoare concerte la care am avut plăcerea de a fi prezent. Trebuie să recunosc că inițial nu aveam prea mari așteptari: Anotimpurile lui Vivaldi le-am ascultat deja de mult prea multe ori de-a lungul timpului pentru a mă mai aștepta la surprize, și, mai grav, le-am auzit de prea multe ori in contexte de-a dreptul… publicitare, rezultând într-o și mai mare detașare emoțională față de conținut. Iar Piazzolla… Piazzolla, aici e surpriza, ingredientul care a schimbat total meniul.
Inițial nu am făcut conexiunea. Parcă îmi era cunoscut numele, și totuși nu știam de unde… mă așteptam sa fie vre-un clasic pe care l-am uitat sau îi incurc numele, ceva ce ascultasem cu poate 15 ani in urmă. Când colo mi-am dat seama ca de fapt eu l-am ascultat foarte mult în ultimul an, atat în formă originala cât și sub forma unor remixuri electronice fascinante.
Adevarul e că de ceva vreme mă tot tenta sa scriu un articol pe tema electrotango/neo tango, fascinat fiind de felul în care formații ca și Gotan Project, Tanghetto sau Bajofondo reușesc să uneasca pasaje incredibil de lirice de vioara cu ritmuri electro… combinând energia și vitalitatea plină de adrenalină cu povestiri melodice de o incredibila încărcătură sentimentala… si dupa cum probabil ați ghicit, aici intră în lumina reflectoarelor muzica lui Piazzolla.
Programul a fost după cum urmează:
1. Vivaldi: Primavara – Concert pentru vioară în Mi major, op. 8 nr.1
2. Piazzolla: Vara la Buenos Aires
3. Vivaldi: Vara – Concert pentru vioară în sol minor, op. 8 nr. 2
4. Piazzolla: Toamna la Buenos Aires
5. Vivaldi: Toamna – Concert pentru vioară în Fa major, op.8 nr. 3
6. Piazzolla: Iarna la Buenos Aires
7. Vivaldi: Iarna – Concert pentru vioară în fa minor, op. 8 nr. 4
8. Piazzolla: Primăvara la Buenos Aires
- Dirijor: Jankó Zsolt
- Solist: Kosztándi István – vioară (Ungaria)
Inițial am fost surprins de ordonare, de ce primăvara lui Piazzolla nu e dupa cea a lui Vivaldi… dar dupa întreaga audiție sunt de parere ca a fost într-adevar geniala. Atât muzical cât și simbolic. Mai mult, asocierea celor două grupe de câte patru nu este doar o alegere prin nume sau comparativă.
Deși anotimpurile lui Vivaldi datează din 1723 iar ale lui Astor Piazzolla au sosit cu mai mult de doua secole mai târziu, acesta a fost în mod cert influențat de cele vivaldiene. Anotimpurile lui Piazzolla nu mai sunt însă structurate în câte trei mișcări, ci bombardează sentimental în îmbinari neașteptate, dar delicioase.
Varianta interpretata ieri le aduce însă pe cele două aproape într-un mod și mai evident: transcripția compozitorului rus Leonid Desiatnikov încorporeaza în viforosul concert de vioară și orchestră de cameră cele două abordari ale anotimpurilor nu doar intercalat ci și citat. Astfel în Vara și Iarna de Piazzolla apar pasaje din anotimpurile complementare ale lui Vivaldi, reprezentând simultaneitatea iernii din emisfera nordică cu a verii din Buenos Aires.
Pentru mine personal a fost superb să vânez diferitele pasaje, iar alternața dintre familiar și… șocant, m-a facut să văd în lumina noua chiar și pasaje care poate altfel m-ar fi plictisit. De asemenea mi-au placut mult câteva bucăți care mi-au părut extrem de potrivite pentru soundtrack-uri, un ‘gen’ de muzică al cărui mare fan sunt.
Pe scurt, am fost foarte încântat și impresionat. Vivaldi a fost superb interpretat, iar sunetul viorii în sală era perfect (spre exemplu am fost foarte încântat să redescopăr similitudinile cu ciripitul de păsărele în primăvara vivaldiana), iar Piazzolla… wow. Pasiune, sentiment, nebunie… un stil și o abordare șocant de modern, schimbări surprinzătoare, efecte de instrument… totul creând o puternică impresie de inedit, modern, nonconformist, pasional…
S-au completat reciproc: unul dând prospețime unor pasaje deja stiute iar celălalt asigurând o, poate chiar necesara, pauză emoționala pe un pământ mai sigur dupa calătorii tumultuoase între sentimente de la iubire la gelozie sau de la nebunie la suberba structură și ordine.
În încheiere imi aduc aminte cum după concert, vorbeam entuziasmat cu un bun prieten (m-am bucurat sa-l am săptămâna aceasta în sfârșit în public în loc de pe scenă) și îl întrebam daca a vazut cumva filmul “Twelve Monkeys“, care tot imi venea în minte ca și o atmosferă emoționala similara… surpriza din nou: acasă am căutat pasajul introductiv și muzica era chiar Piazzolla. Iar cireașa de pe tortul meu acustic a fost încheierea spectacolului, când după multe bis-uri și aplaude am fost delectați cu încă o piesă de Piazzolla, care întâmplarea face să fie tocmai cea pe care o ascultasem eu cel mai mult în ultimele șase luni. ha ha!