Babos Gyula si scoala lui

Chiar daca,aparent, a fost o seara de divertisment, grupul lui Babos Gyula a avut citeva puncte forte care merita mentionate:

In primul rind claviaturistul Szackci Lakatos jr., care a reusit, cu toata alura oarecum conventionala a pieselor, sa ocoleasca cu buna stiinta locurile comune si sa se constituie in elementul subtil al muzicii din aceasta seara.

In al doilea rind, lui Babos Gyula ii iese o chestie cu care nu multi chitaristi se pot mindri: executiile la limita falsetului, asa zisele note scapate, lipsa virtuozitatii demonstrative, un excelent simt al masurii. Imi vine in minte un concert cu Larry Coryell, in care veteranul reusea trei acorduri insa nu si pe al
patrulea si asta nu din lipsa de studiu ci din cauza ca intelegea jazzul asa cum e el de fapt: frust, alunecos, persuasiv, subtil, aritmic si uneori atonal.

Dar, sa revin, tipa de la voce m-a lasat rece, in ciuda imaginii mai mult decit promitatoare, jeluirilor a la Mariah Carey nu le-am vazut rostul, basistul parea un muzician de studio, foarte performant
dealtfel, iar juniorul de la tobe, cam batea la tobe, foarte viguros, desigur.

In fine, nu mi-a parut deloc rau ca am fost la acest concert, iar chestia cum ca in Oradea nu s-ar merita un club de jazz mi se pare total falsa tinind cont ca aseara la Posticum sala a fost neincapatoare.