Dum. Dum Du Du Dum Dum. Dum Du Du Dum Dum. Dum Du Du Dum Dum. Dum Du Du Dum Dum. Dum Du Du Dum Dum. Dum Du Du Dum Dum. Dum Du Du Dum Dum. Dum Du Du Dum Dum. Dum Du Du Dum Dum. Dum Du Du Dum Dum. Dum Du Du Dum Dum…
Adica am fost la…un concert. La Miqueu Montanaro. Un domn despre care nu am auzit nimic pana acum, habar nu am cine era si ce vrea. Am vazut cateva filmulete pe You Tube si am fost curios. Niciodata nu strica sa afli/vezi/asculti ceva nou.
Miqueu canta la o gramada de instrumente de suflat (in viata mea n-am vazut atatea la un loc), la acordeon, la dramba si la acordeon. Poate canta si la altele (si nu m-am mira acest lucru) dar la concertul din Luis Cafe doar pe astea le avea la el. Prima parte a concertului a fost interesanta, melodiile interpretate abundau de elemente ale folclorului italian si francez. Cred ca muzica lui Miqueu nu-mi era doar mie necunoscuta ci si celorlalti 99% dintre cei prezenti si cum ardelenii nu se lasa antrenati prea usor in atmosfera pe care Miqueu a incercat sa o creeze, e posibil ca acesta sa fi simtit o oarecare raceala din partea publicului.
A doua parte a concertului a fost foarte plictisitoare. Poate daca se continua pe aceeasi linie ca si-n prima parte, publicul ar fi participat mai mult la show. Zic show pentru ca Miqueu este un one man show. Alaturi de el, pe scena improvizata in Luis Cafe, a evoluat si chitaristul Joe Balogh si care nu prea reusea (sunt generos cand spun “nu prea”) sa intre in ritmul si-n lumea lui Miqueu. A fost prima oara cand s-au vazut si cand au cantat impreuna si poate din cauza asta improvizatia nu a fost o solutie foarte fericita.
Asa a fost si pentru Daniela – Babos Camelia, studenta in an terminal la canto in Viena:
Am fost plăcut impresionată de concertul susţinut de Miquèu Montanaro şi de invitatul său Joe Balogh în seara de 19.02.09 în cafeneaua Louis. Concertul desfăşurat sub semnul genului muzical etno-jazz pot spune că a fost de bun augur, Montanaro reuşind cu brio să introducă publicul, ce e drept cam amorţit la început, într-o lume a muzicii mai puţin cunoscută la Oradea. El porneşte de la teme folclorice îmbinate cu forme ritmice multiple, trecând mai apoi la improvizaţii libere, atât instrumentale cât şi vocale (onomatopee, frânturi melodice, etc). Capacitatea sa de a cânta la mai multe instrumente deodată combinată cu un simţ ludic sonor, au creat o atmosferă antrenantă şi cu un şarm aparte.