Stim cu totii ca ziua de Luni este cea mai nesuferita zi a saptamanii. Dupa un week-end in care ne-am odihnit, ne-am simtit bine si ne-am distrat, ne vine cam greu sa ne intoarcem in spatiile special amenajate si sugestiv intitulate “loc de munca”!
Pentru mine corvoada a fost de 2 ori mai mare. Abia am asteptat sa ajung acasa si sa revad concertul KLB Trio la care am fost aseara. Nu-i ascultasem pe baieti pana acum si m-am documentat putin inainte sa ajung la concert. M-am documentat in sensul ca am ascultat cateva piese aflate in contul lor de pe MySpace si m-am uitat la cateva clipuri de pe You Tube. Cei trei instrumentisti nu canta de mult timp in formula aceasta si abia anul acesta, dupa cum ne-au declarat aseara, vor scoate un album live si pe care abia astept sa-l cumpar.
Din ceea ce am vazut pe YouTube si am ascultat pe MySpace, m-a dus cu gandul la Blue Man Group al caror mare fan sunt si am presimtit ca o sa fie ceva deosebit insa asteptarile mi-au fost inselate. Nu a fost nimic deosebit ci au fost doua ore in care efectiv am uitat de mine si m-am lasat trantit de toti peretii de catre Zsolt, Peta si Gergo pe rand. Fiecare, atunci cand i-a venit randul, m-a luat de piept si a sters cu mine podeaua.
Pentru ca-mi place foarte mult Pink Floyd, cand aud tot felul de interpretari ale pieselor lor, imediat dezvolt o usoara repulsie pentru cel care interpreteaza dar de data asta nu am avut timp nici sa respir. A fost superb. As fi foarte curios sa-i vad reactia lui Waters si a lui Gilmore ascultandu-i pe KLB Trio interpretand Money.
Concertul a fost o continua intrerupere de ritm. Te ridicau in slavi si te tineau acolo pana uitai si cum te cheama iar apoi te aduceau inapoi pe pamant ca sa aiba de unde sa te urce la loc. A fost rock, jazz si electro la un loc si a fost bun, a fost bine. Finalul de exceptie cu Personal Jesus a confirmat ca cei din fata noastra stiu meserie!
Ritmul de inceput e demential, la inceput, pare luat din alt film, si ce frumos se dezvolta pe parcurs. Un self irony nu strica niciodata….
De ce nu le-o trimiti, trebuie sa aibe un mail?
Mie nu-mi place interpretarea, m-a cam plictisit de fapt si n-am avut rabdare pana la sfarsit.
Cristi, te-a plictisit interpretarea Money sau tot ce ai ascultat in montaj? Ai urmarit si restul? Si mi-ai dat o idee buna. O sa le trimit un mail.
Acuma, una e sa asculti concertul asta din montajul de mai sus si alta e sa participi live la el. E o diferenta considerabila si explicabila de calitate a sunetului, ceea ce conteaza esential.
Live, au sunat ca de pe cd. Chiar mai bine, ca a fost mai dinamic si mai aproape de un sunet clasic, analog.
Altfel, din punct de vedere video, e absolut ok, poate oricine sa-si faca o parere despre ceea ce s-a intimplat acolo.
din pacate nu aveam cum sa pun cele 57 de minute de filmare. cu siguranta au fost si alte momente care ar fi demonstrat inca o data cat de buni sunt baietii.
Multumesc frumos…. ca-mi faci “sange” rau! 🙂
Perti, daca vrei iti dau intreg concertul. Adica aproape 1h ca nu ne-a tinut bateria prea mult. Ai datele mele de contact pe celalalt site, la sugestiva rubrica “nu ma contactati” 🙂
Hát ezek nagyon jók. Nem minden fán terem ilyen zene, az biztos. Még szerencse, hogy Budapesten többször lehet elcsÃpni Å‘ket.
üdv!
Hello Barna! Please feel free to comment but I think it will be better for all of us if you will write in english.
Sal, Alexei am dat din intamplare de tine…asculti muzica nu gluma. Daca te intrebi care Teo?…ti-as spune Braila, adolescenta si CEC. Ma bucur ca asculti muzica de calitate. papa
Nu stiu daca e de calitate…sper sa fie.