Jazz and More, Sibiu 2009

Se intampla in Romania anului 2009, in Sibiu, un oras in voga in aceasta perioada. O demonstratie a faptului ca e posibil si mai ales ca ai cu cine. Nu, nu vorbesc de curatenie, civilizatie si mai stiu eu ce chestii atavice nationale. E vorba de festivalul Jazz and More, aflat la editia aniversara numarul 5.

Asa cum am mai spus si alta data, un festival nu e despre muzicieni ci este despre muzica. Jazz and More este despre sunetul creativ, despre improvizatia si interactiunea unor personaje care se intalnesc pe aceeasi scena si propun unui auditoriu o noua paradigma. Paradigma creativitatii muzicale pe scena romaneasca a acestor timpuri. Facuta intr-o nota ludica, indiferent de cine era pe scena sau in sala.

S-a respirat greu si sufocant intre 16-18 octombrie la Sibiu, tigarile, alcooalele, vorbele, nefiind in stare sa dizolve impresiile create de concertul tocmai deja trecut. Doar un panaceu exista: emotia asteptarii urmatorului concert.

Sunetul

Da, sunetul, nu muzica. Cand asculti free-jazz, avantgarda, muzica creativa mai bine zis, termenul de “muzica” are un handicap major. Prefer pe cel de “sunet” chiar daca nici acesta nu e unul complet.

Prima zi cu un trio spaniol AKA FREE, nostalgie spaniola in free-jazz, un Bolero fracturat al lui Chefa Alonso, cu un drummer care mie, sincer mi s-a parut perceput a fi the most unrrated al acestui festival: Javier Carmona. Poate pe nedrept.

Au urmat Irinel Anghel&Sorin Romanescu, cu o nebuloasa care s-ar fi vrut avantgardista. Cred ca ar fi fost acum 30 ani, cand Flux-usu si actionismu vienez isi celebrau momentele de glorie. Ermetic si in acelasi timp depasit. Tigara si vorbele ulterioare nu mi-au fost de ajuns. Noroc cu Szilard Mezei Trio din Serbia a caror prima piesa m-a prins cu motivele etno balcanice integrate frumos, pe alocuri violent in free-jazz.

Despre Fonda/Stevens Group, numai de bine ca sa zic asa. Curat, precis ca si discurile lor. Ei si-au inceput turneul european la Sibiu, vor avea o reprezentatie si pe vaporul A38 din Budapesta in 20 octombire, de la orele 20.

2nd Day incepe cu polonezii Soundcheck. Spre rusinea mea, nu am reusit sa ajung la ei, am socializat cu baietii de la JADD si ne-am intins la povesti in jurul pranzului. Dimineata am fost la un GeekMeet, poate mai bine dormeam in vremea aia.

Magda Mayas si Tony Buck, cea de-a doua reprezentatie a zilei. Muzica improvizata 100%. Nu stiu daca au mai cantat impreuna, cert e ca versatilitatea lui Tony Buck i-a oferit Magdei campul de desfasurare pentru niste fraze sonore, daca imi permiteti comparatia beletristica cu ale unui Camilo José Cela. Frumos si provocator in acelasi timp.

Credeam ca Maria Raducanu, Mircea Tiberian si Lisle Ellis vor umple sala Teatrului Gong. Pentru mine, cel mai plictisitor moment al festivalului. O incercare de cantece gregoriene, provensale intr-o maniera atotglobalizatore a jazzului mainstream. Nu am auzit diferente intre piese, toate erau provenite din acelasi sablon. Unul invechit si prins in capcana propriei carapace. E o poveste veche asta cu muzicienii romani anocrati intr-un “in illo tempore“, promit ca o sa revin asupra ei.

Zappesque, amintindu-mi de concertul Pere Ubu/David Tomas din Budapesta ce l-am vazut saptamana trecuta, spiritul lui Johnny La Marama a incheiat a doua seara in Teatrul Gong. Ii stiam de pe ultimul disc, “Bicycle Revolution” dar ce au facut pe scena a sunat mult mai bine si mai dinamic. Ludici prin excelenta, cinematici, mi-au deschis apetitul pentru noaptea ce urma. Daca pe scena ar fi avut si un suflator, de preferinta numele lui sa fie si Andrew D’Angelo, sic, ma apucam sa dansez in sala. A urmat Jam-Session-ul, dar pentru asta un post separat.

Duminica am fost la biserica, ne-am intalnit cu Black Grouse, am luat pranzul cu Mikołaj Trzaska, am stat la povesti despre scena de free jazz europeana, despre Komeda si Stanko, ca la ora 17 sa intram zgribuliti de la atata ploaie in Teatrul Gong pentru intalnirea cu trio-ul Mikolaj Trzaska, Clayton Thomas, Tony Buck. Asa se canta free-jazz. Exploziv pe scena, o prelungire a jam-ului din noaptea trecuta. Blow my mind.

Marc Charig va zice ceva? Da, cel din Soft Machine si King Crimson, sa amintesc cateva din bandurile in care a activat. Si Wuppertal nu e doar orasul in care s-a inventat aspirina, pain-killeru’ zilnic, e orasul cu cea mai mare efervescenta muzicala creativa. Brotzmann, Christoph Irmer sa amintesc cativa, traiesc acolo, Charig de asemenea. De data asta a fost pe scena cu violonistul Christoph Irmer. O alaturare fericita de sunete intre vioara si corn, un rezultat de avantgarda.

A urmat, Cush Trio, Uwe Oberg – pian, Saadet Türköz – vocal, Jörg Fischer – percutie. Surpriza festivalului pentru mine. Mai ales Uwe Oberg cu al sau pian preparat si modului de interpretare/compozitie al acestuia. O improvizatie pe teme etno asiatice, cu vocea lui Saadet Türköz ce iti transmitea ideea unor temeri si dialoguri inter-umane valabile in orice regiune, cu Jörg Fischer dezlantuit-un Frankenstein al percutiei, Cush Trio au reprezentat surpriza muzicala a festivalului.

Pauza, impreuna cu Claytom Thomas, Saadet Türköz, Mircea Tiberian, ne aprindem tigarile, cumparam ultimele discuri Cush Trio si inererent vorbim de Diamanda Galas si Greetje Bijma. Festivalul e pe sfarsite, damn it.

Ultimul concert al acestei editii: Quintetul Sjöström/Rupp/Schubert/ThomasBuck/Clayton Thomas. Super bine ales ca inchidere. Daca in jam session-ul de sambata noaptea ne-au tratat cu sunete puternice si demne de un inceput de festival, acum au incheiat rotund. Sfera s-a completat. Jos palaria, esarfele, aplauzele sunt neputincioase.

Cam atat despre SUNET.

P.S. Felicitari domnule Tiberian ca ati ramas la reprezentatia CUSH Trio si pentru achizitiile facute. Sincer, ma bucur, si sper ca reprezentantii muzici romaneasti sa inceapa sa asculte ce se canta pe afara. Mircea Streit, foarte bine ai ales momentul celor de la Cush.

Organizare

2009, an de criza, bla, bla…
Cu un buget minuscul, Mircea Streit, a reusit si trebuie felicitat. Multumim Mircea pentru ca faci posibila existenta unui festival de acest gen in Romania. Cu suisurile si coborasurile lui, mi le-ai povestit, le stiu nu are rost sa le mentionam aici. Multumim de asemenea pentru relatiile directe care le ai cu artistii si multumita carora ei au venit aici.

Mai e de lucru, fara indoiala, mi-ar fi placut sa avem matinee, programul mi s-a parut prea dens. Dar un lucru bun a fost ordinea prezentei artistilor pe scena. Festivalul creste de la an la an, calitatea publicului cat si numarul de asemenea. Mi-ar fi placut sa gasim o crasma destul de incapatoare si pentru noptile frumoase, bun si Atrium-u, nu zic nu si o rigoare mai mare in ceea ce priveste cine are si nu are rost sa performeze acolo. Apropo, cine e Oancea asta, dom’le de a rapus crema free-jazzului festivalului? Vreun Marian Nistor de-al Sibiului?

Din ciclul si nemtii au caprele lor: organizatorul asa-zisului Festivalului de Jazz de la Sibiu nu a crezut de cuviinta sa fie prezent la aceasta manifestare? Da, capra vecinului german e mai frumoasa decat a celui sas.

Locatia mi s-a parut buna, incapatoare pentru publicul prezent si destul de calda in privinta relatiei ce se stabileste intre scena si auditorium.

Atmosfera

Atata timp cat stau de vorba cu Clayton Thomas, iau paranzul cu Trzaska, beau un whisky cu Frank Paul Schubert la jam session, Harri Sjöström canta de 4 ore in continuu cu o energie fantastica si nu da semne ca ar vrea sa se opreasca, atmosfera nu poate fi decat superba. Vorbeam cu Clayton si Mikolaj ca scena pentru free-jazz se muta incet incet spre estul Europei, gasesc o deschidere mai mare si un public avid si cooperant in ceea ce priveste aceasta muzica. Le face placere si se simt bine pe scena si in afara ei in aceste spatii. Sharing knowledge si bucuria de a performa si a regasirii, de improvizatie colectiva, sic :), is all about feeling good!

Felicitari Mircea Streit!