Ziua 3, Saalfelden Jazz Festival 2009

Cea mai incarcata zi a festivalului, un adevarat maraton sonor, de la violoncelul lui Erik Friedlander pana la burlescul Getatchew Mekuria. Hai sa o luam cu inceputul:

De la 12:30, in ShortCuts, intalnire cu Erik Friedlander. Singur pe scena cu violoncelul; frumos ca o zi de toamna insorita, a trecut prin multe compozitii ale discului sau “Block Ice and Propane” din 2007, un omagiu lui Arthur Blake si un altul lui Eric Dolphy. Elemente de muzica camerala si klezmer, extrem de vizuale din punct de vedere al compozitiei, piesa “Bungee” facandu-ma sa imi doresc sa incerc aceasta senzatie.

A urmat, tot in ShortCuts, DJ Rapture & Andy Moore, membru in nebunia “The Ex”. Turntables & electric guitar, riffuri grele pe ritmuri uneori de clubbing, alteori indraznete in fragmentalismul lor. Bine articulat in cadrul intregului program.

Ne mutam in Congress Hall, unde incepe ROVA cu al sau Electric Ascension “21st Century Coltrane”. E greu de descris ce s-a intamplat pe scena, un omagiu adus discului ce l-a incadrat definitiv pe Coltrane in galeria free jazzului, “Ascension”. Pe scena s-au strans 12 improvizatori ai muzicii contemporane, mi s-a facut pielea gaina pret de apropae 60 de minute cat a durat reprezentatia. Larry Ochs – tenor saxophone, Jon Raskin – baritone saxophone, Bruce Ackley – soprano saxophone, Steve Adams – alto saxophone, Chris Brown – electronics, Andrew Cyrille – drums, Trevor Dunn –  bass, Peter Evans – trumpet, piccolo trumpet, Jason Kao Hwang – violin, electronics, Eyvind Kang – viola, Ikue Mori – electronics, Zeena Parkins – electric harp, electronics, Elliott Sharp – electric guitar, electronics. O interpretare de exceptie, de care care Coltrane ar fi mandru, un legacy ca si un arc in timp, lung de 44 de ani. O dovada a faptului ca muzica lui Coltrane poate fi supusa unor interpretari si declinari extrem de interesante si in acelasi timp acceptand noutatate ca pe ceva firesc. Multumiri lui Larry Ochs si organizatorilor festivalului, gratie carora am asistat la premiera europeana a acestei lucrari. Ar fi multe de spus despre cum a fost ROVA, sau cei 12 magnifici, o sa revin cu o cronica individuala asupra acestui concert in zilele urmatoare.

Reintalnire dupa cateva ore cu Erik Friedlander. De data in formula “Broken Arm Trio“, alaturi de Trevor Dunn-bass si Mike Sarin. Poate cel mai “cuminte” trio din cadrul festivalului. Plin de armonie si sensibilitate, poezii lirice cinematice.

Posibil ca se putea mai bine, insa pentru mine a fost perfect alegerea trio-ului lui Oliver Lake, ca si o avanpremiera la concertul lui Ornette Coleman din seara asta. Dupa “Broken Arm” au urcat pe scena Oliver Lake – sax, Michael Gregory – guitar si Pheeroan akLaff – drums. Un free jazz intelectual si rafinat, daca vreti un mainstream al free-jazz-ului. Pentru mine a fost surpriza serii.

Raman la parerea ca Steven Bernstein e unul dintre cei mai buni aranjori ai jazzului contemporan. “From Berkeley California”, in premiera europeana, Steven Bernstein cu “Diaspora Suite”. Foarte dinamic aceasta reprezentatie in traditie klezmer, cu loopuri ale clarinetului lui Ben Goldberg de cateva minute, cu un Dana Leong dezlantuit la trombon si un Bernstein cu trompeta Apocalipsei, intr-un costum visiniu (sic), strunindu-si cei opt membrii ai bandului. A sunat cum nu se poate mai bine, plin de greutate si sferic. Cu Bernstein am schimbat cateva vorbe, un om lejer si mai ales un pedagog alaturi de care iti poti da seama ca diferenta dintre un mare muzician si o vedeta este facuta de elemente de cele mai multe ori fortuite si tine mai ales de bun simt. Deja eram la al 6-lea concert al zilei, simturile imi erau atrofiate, a trebuit sa ies in cortul amenajat in fata

Congress Hall-ului sa iau o gura de aer.

Pe scena urmau Eivind Aarset Orchestra, cu al lor “Sonic Codex”, disc ce a facut flama mare in 2007, la momentul aparitiei. Mie nu mi-au zis nimic special, deja exista un stil nordic, il poti deosebi cu usurinta in peisajul muzicii actuale.

M-am reinstalat in sala pentru mascarada/bufoneria lui Getatchew Mekuria & The Ex & Guests. O bufonerie, daca vreti voi, ironie, mie mi s-a parut ca duce si in kitch, a celor de la The Ex, Terrie Ex si Andy Moore, chitarile punk ale avangardei muzicale. Pe scena am simtit doua grupuri, nu unul singur unitar, pe de o parte, grupul de 4 suflatori ai lui Mekuria, pe cealalta parte The Ex. Numai ca erau pe aceeasi scena, oricum, the EX, pot canta cu oricine :). Mi s-a mai adeverit o impresie ce o aveam, intre avangarda muzicala si kitch e doar o linie extrem de subtire.

Cam atat pentru ziua de ieri. Organizarea este una de exceptie, o sa revin cu detalii zilele viitoare, azi incheie festivalul Ornette Coleman, ma duc sa bag un Apfelstrudel cu vanilie, de carnatz, m-am cam saturat.