OH, LORD!

Cronica de concert Jon Lord, facuta de prietenul Daika Attila, caruia ii multumim. Concertul a avut loc in Budapesta, la Palatul Artelor, in data de 4 martie, 2009. Inca proaspat deci ;).

Setlist:

Prima parte:
Concerto for Group and Orchestra (Deep Purple)

Partea a doua:
Pictures of Home (DP – Machine Head)
One from the Meadow (JL – Beyond The Notes)
Sarabande (JL – Sarabande)
Pictured Within (JL – Pictured Within)
The Telemann Experiment (JL -Beyond The Notes)
Wait a While (JL – Pictured Within)
Gigue (JL – Sarabande)

Bis:
Bourree (JL – Sarabande)
Child in time  (DP – In Rock)

Nu sint prea superstitios din fire, insa, mi-am zis ca daca tot e sa-mi aleg o “baba” sa fie atunci cand chiar se intimpla ceva…faptul ca vremea a fost frumusica in timpul zilei, e una…da` nu aveam sa banuiesc ca seara va fi chiar imperiala!
 

Rar imi este dat sa pot concluziona un eveniment intr-o exclamatie atit de nimerita si de graitoare ca si cea din titlu…Chiar daca de ceva vreme ma “antrenez” in serile de joi la Filarmonica, fara pretentia de a intelege multe, acum stiam ca va fi ceva mai din lumea mea. Nu am fost la un concert,ci la un “concerto”.
For group and orchestra.

Catre dumnezeiesc,cum altfel?
Din moment ce exista o simbioza atit de nimerita intre numele, stilul de interpretare, aparitia si comportamentul celui care a compus lucrarea din 3 parti care a imprietenit acum 4 decenii simfonicul cu rockul. Au fost aproape 3 ore de desfatare si inaltare (cu o pauza de max 30 de minute) in care am avut o senzatie aproape jarrett-iana. Clape mingiiate cu delicatete rocky. Daca cel ce se roaga la pian iti lasa impresia ca instrumentul ar cinta singur, “The Lord of the keyboards” in schimb are totul planificat (pina si tobarul cinta dupa partitura!).
Nici nu trebuia altfel,deoarece doar astfel se poate ajunge la unirea in cuget si-n simtiri a celor 70 de persoane. Acest spirit al intilnirii si potrivirii a pluti deasupra evenimentului select care a umplut sala “Bartok Bela” fara ezitari. Probabil mai multi oradeni ar fi fost prezenti si ei,daca nu era mutat al doilea concert din Debretin…

Desi cunosteam destul de bine creatia prezentata in premiera la Royal Albert Hall si citeva din compozitiile solo ale celui care a facut tranzitia in rock-keyboard spre clasic, alaturi de virtuozul Keith Emerson si de magicianul-orchestrator Rick Wakeman, ceea ce am trait a fost peste asteptari! Cu siguranta si multumita pozitiei din sala. Deasupra orchestrei! Parca eram in mijlocul lor! Iar dintr-un astfel de “unghi” ti se ofera o perspectiva aprope intima…Fireste, nu exista doar avantaje. Din pacate cover-band-ul DEEP PURPLE (in Ungaria exista vagoane de trupe care cinta doar din repertoriul clasicilor – LED ZEPPELIN, PINK FLOYD, FRANK ZAPPA, IRON MAIDEN ,JUDAS PRIEST, KISS,,etc) – pe numele lor foarte inspirat “CRY FREE“- l-am auzit doar din boxele lor de control…

Si din “concerto”-uri tot cu momente si stari de spirit se ramine…De la intrarea domnitelor violoniste(unele puteau cistiga lejer concursuri de Miss, sau poza in reviste) pina la iesirea finala in timpul unui “standingovation” a Lord-ului Jon…Problema cu domnitele e simpla:poate in fisa postului e o chestiune aditionala ca ele trebuie sa si arate tulburator…ca si muzica interpretata…

Nu pot uita emotia si smerenia celor ce se apropiau de “The Lord of the Lords”. Fata dirijorului, cind vesela cind sobra, si numaratorile inverse pe degete…Lejeritatea retinuta, controlata a celor din grupul rock…Bucuria descoperirii inca inaintea inceperii concertului a faptului ca bis-ul va fi de vis…ta-ta-ta…Surpriza intima si culminata din piesa scrisa si dedicata memoriei parintilor sai…Cornul englezesc atit de darnic distribuit (erau chiar sub mine!)…darabana/tempoul batut finut de gleznele zvelte din pantofii de lux cu toc inalt…pulsul usor balcanic-arhaic al “Bouree”-ului,care m-a dus cu gindul nu doar la Harry Tavitian ci m-a facut sa ma simt si mai acasa…

Se spune ca femeile mai evlavioase (dar nu numai) cind se apropie de virfurile placerilor carnale exclama titlul scrierii…Barbatilor, se pare, le e suficient si un concert cu o orga ingrijita cu religiozitate, un pian impunator, compozitii care sfideaza timpul si un gentleman al clapelor tronind discret dar hotarit peste ele care binecuvinteaza auditoriul…
  Thank you, LORD !

de Daika Attila