1. Mike Stern in Debrecen, a fost joia trecuta.
Sala plina, la Modem s-a tinut, foarte tonic si cinematic. Bine asezata gasca lui, au cantat mai mult decat putea ducea publicu, cred ca CD-urile de la intrare s-au evaporat dupa al 3-lea bis… Sincronizari bune, teme frumoase, a fost rotund ca o bula de sapun de casa, in toata autenticitatea ei. Nenea Brecker mi-a adus aminte pe alocuri de Enrico Rava, bassistu Chris Minh Docky a fost surpriza pentru mine. Bomboanele tematice de-ale lui Peter Gabriel mi-au tiuit in urechi pana in Budapesta unde m-am dus spre cel de-al doilea eveniment.
2. Bill Frisell, la MUPA. O acustica forte buna, si pe jumatate plina sala. Auzeam linistile dintre note, futui.
Acum, despre monstru asta si ce a facut. Eu nu cred ca a fost un concert. Sau, mai bine zis, nu doar un concert. Ce a facut nenea? Pai,…..
A luat comics-uri de-ale lui Jim Woodring, parintele lui Frank, shorturi cu Buster Keaton si ceva din Bill Morrison si le-a trecut prin filtru lui. Adica cum ar veni, music by Frisell.
O reverenta facuta in fata celor trei mari artisti. Cu amprenta lui Frisell. Ce a iesit? Altceva…Nu stiu inca ce e, stiu doar ca m-am trezit buimac in plin univers ludic si in acelasi timp cu o imagine dizolvata in alte armonii decat cele care le stiam. Un artist care a renuntat la sine, pentru a aduce niste omagii. Si cum a renuntat la sine….De parca niciodata nu a fost acolo, totul era de un firesc vecin cu anomalia.
Nu a fost improvizatie, fiecare miscare era calculata cu o precizie diabolica. Oare ce ce s-ar fi intamplat daca se taia filmu? Nu cred ca puteau improviza.
O sa pun si niste poze, le astept inca de la organizatori.
Cert e ca cele doua concerte au fost doua fatete ale unui singur lucru. Glorificarea ludicului. Metoda abordata de Frisell, a fost mai aproape de mine, recunosc.
1 Comment
Comments are closed.