R7 – Explosions in the Sky

Inauguram o noua rubrica in cadrul muzicadevest. Recomandarea saptamanii, albumul saptamanii, R7 ii zicem.

Ne propunem ca in fiecare saptamana sa prezentam cate un disc, nu neaparat din vreo anumita zona muzicala sau tematica. Totul se face pe baza de voluntariat si impartasiri de senzatii sonore. Asa, ca, nu va sfiiti de gusturile voastre. Atata timp cat muzica nu mai incape in voi si o vreti impartasita si cu altii, nu va ramane decat sa ne anuntati prin email la contact at muzicadevest punct ro

Deschide drumul un cititor, Void Ion Ixarii, cu Explosions in The Sky, disc: The Earth Is Not a Cold Dead Place. 

The Earth Is Not a Cold Dead Place

Explosions in the Sky 

Track listing

“First Breath After Coma” – 9:33 
“The Only Moment We Were Alone” – 10:14 
“Six Days at the Bottom of the Ocean” – 8:43 
“Memorial” – 8:50 
“Your Hand in Mine” – 8:17 

Am descoperit Explosions in the Sky acum cativa ani, intr-o perioada cand veneam de la lucru in mod deosebit frant si ma simteam foarte low-energy. Combinat cu niste experiente emotionale… eram intr-o stare in mod deosebit… melancolica. Si aici a intrat in scena formatia: muzica lor mi-a dat energie si pasiune, mi-a adus aminte ca in tacere si singuratate de multe ori se contruiesc marile lucruri. Formatia s-a nascut in Autin, Texas in 1999, avand de atunci 5 albume. Muzica lor e una instrumentala cu o puternica narativa, oarecum a soundtrack, as indrazni eu sa spun: cinematica, chitari dezvoltate complex, mini-simfonii, totul cu mare incarcatura emotionala.

Albumul The Earth Is Not a Cold Dead Place e al treilea al formatiei instrumentale post-rock si cred ca nu intamplator a primit lauda critica fiindca in el se simte sound-ul formatiei deja bine definit si rafinat. Asta ar fi motivul “cult”… motivul meu personal e mai banal: pur si simplu albumul e melodie dupa melodie de instrumental glorios, care de care mai memorabil, si totusi subtil elegant. Cu riscul de a suna superficial as indrazni sa spun ca melodiile au o “reteta”: te pornesc incet, linistit, de la un calm aproape absolut, usor ritmat, pana ating niste puncte culminante de o energie impresionanta (in felul acela subtil in care reuseste o melodie buna sa fie asurzitoare fara a fi galagioasa). Daca incep o meldoie relativ trist/meditativ, spre sfarsit ma trezesc bucurandu-ma ca sunt in viata, de infinitul posibilitatilor… un sentiment de glorios care nici macar nu are nevoie sa fie legat de ceva anume pt a exista. Un exemplu bun e tocmai prima piesa, a carei nume il gasesc extrem de potrivit: imi creaza o imagistica a cuiva care se trezeste dupa o coma de sa zicem 8 ani intr-un pat… toate legaturile cu vechea viata rupta, dar in loc sa fie infricosator aceasta e si un orizont infinit, promisiunea ca in fiecare secunda putem reincepe viata in orice fel dorim, sa ne reinventam.

Piesele nu sunt intamplator “lungi”, pt subtilitatea cresterii emotionale e nevoie de timp: nu e o muzica la care sa poti sari la jumatatea melodiei sa simti repede cum e melodia: desi repetitia e un factor constant pentru a exprima cresterea, familiaritatea si varietatea, totul se simte “incet”, de la dezvoltarea melodica pana la sentimentele starnite. 

In incheiere as mai mentiona romantismul track-urilor 2 & 5. Atat “The Only Moment We Were Alone” cat si “Your Hand in Mine” exprima (simt eu) foarte bine experientele, reusind sa nu fie generice si nici identice. De pe alte albume as recomanda cu caldura capodopere ca si “With Tired Eyes, Tired Minds, Tired Souls, We Slept” de pe albumul lor din 2001 “Those Who Tell the Truth Shall Die, Those Who Tell the Truth Shall Live Forever” sau “A Song for Our Fathers” si “Glittering Blackness” de pe “How Strange, Innocence”.