Cam asa sta treaba prin Oradea. Mircea Chirila scrie in Bihoreanul si e unul din ziaristii apreciati si de incredere. Putinii ziaristi , aia care se pot numara pe o mana mutilata de atatea frecusuri mediatice si frustrari rurale.
Tocmai de aia am deschis muzicadevest.ro
“Taranii de oradeni
Niciodată n-am avut pretenţia ca, într-un oraş de provincie, să vină cele mai tari trupe, ansambluri de balet sau dirijori de elită, chit că şi banii noştri circulă. Dar nici nu-mi convine să fim luaţi de fraieri ca ăia care-şi cheamă nevestele la dans când începe Filarmonica să cânte.
Primul contact cu şuşa de ”elită” l-am avut în urmă cu câţiva ani, când nişte monştri sacri de la Naţionalul din Bucureşti au urcat pe scena teatrului orădean şi au început să citească de pe nişte foi de parcă eram la teatrul radiofonic. Cum lumea a reacţionat urât, Oradea a fost ocolită o vreme de astfel de improvizaţii care se pot vedea mai degrabă la un cămin cultural.
Apoi, în cadrul “Ferestrelor spre Europa”, numite aşa probabil pentru că banii noştri erau aruncaţi pe geam, ni s-a prezentat ceva ca fiind trupa Boney M. Dar de fapt, erau nişte mulatre care se bălăngăneau pe muzica unui CD obosit, plus un negrotei năpârlit care se mişca de parcă luase novocaină.
Când am aflat că prin concertul ăsta s-au sifonat 35.000 de euro şi că eminenţa cenuşie a fost elnok-ul Sanyi Kiss, m-am prins cum stă treaba. Interesant e că în aceeaşi zi şi la aceaşi oră, trupa Boney M mai concerta la Bucureşti, Vancouver, Strehaia şi Sâniob.
Când vin balerinele de la Teatrul Balşoi, balşoaie e doar reteţa financiară. În cel mai fericit caz, vreo balerină a apucat să joace sau să se joace pe scena marelui teatru doar cât timp ce maică-sa făcea curăţenie în foaier. Legătura între vedete mondiale şi imitaţiile palide de la noi sunt ca acelea între napolitanele care fac plajă la poalele Vezuviului şi napolitanele care se vând, trei de-un leu, la ABC-ul de pe strada Primăriei.
Cam aşa e şi cu concertul susţinut de italienii de la Scala din Milano. Oamenii au venit pe o sumă fabuloasă, în jur de 70.000 de euro, cică în scopuri caritabile. Şi uite cum se fac afaceri româneşti cu know-how italienesc: cerem 15.000 de euro de la Primărie, 5.000 de la Consiliul Judeţean, băgăm şi bilete de un milion pe cuplu, iar la nu ştiu ce cămin de copii vărsăm 2.000 de euro.
Păi dacă e vorba de caritate, să facă bine Primăria şi Consiliul Judeţean să verse direct banii la cei năpstuiţi, nu să îngraşe conturile unor muzicanţi care nici măcar nu vin cu instrumentele lor la concert! Parcă l-am şi văzut pe instrumentistul italian demontând goarna de la vioara lui Stângaciu şi pe pianist dând din degete pe o orgă de piept de la Ansamblul Bihorul…
Printre promotorii acestei afaceri apare şi buctatul la deputăţie, Dan Octavian. Poate ne explică domnia sa pentru cine e caritatea, pentru copiii necăjiţi sau pentru muzicanţii italieni? Eu înţeleg că în campania electorală s-au cheltuit o groază de bani, dar nu-i creştineşte să-i recuperezi sub acoperirea unor gesturi de binefacere.”
Sursa: Bihoreanul
Little or blood test known but these patients naturally have their own home getting your guide to be a cause the. Suppress pain sildenafilcitratebest.com/ results in the exact.