Concert de colinde…suprarealiste
De George Staicu în December 11th, 2011Luni, în data de 12 decembrie 2011, orele 19, sala Filarmonicii de Stat din Oradea va găzdui tradiţionalul Concert de Crăciun.
Luni, în data de 12 decembrie 2011, orele 19, sala Filarmonicii de Stat din Oradea va găzdui tradiţionalul Concert de Crăciun.
Impresii despre concertul simfonic sustinut de Orchestra Simfonica a orasului Oradea, Joi seara, 3 Februarie 2011
“Jazz de Crăciun” cu The Thing la Filarmonica Oradea! O poveste nordică de Avant-Jazz Power, un alt fel de colind, unul în manieră improvizată 100%
Dupa trei ani de cantat cu orchestra asta ma simt ca o curva. Dar te obisnuiesti!
Cuvintele de mai sus apartin unui membru al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii din Oradea. Nu cred ca are rost sa dau un nume, sentimentul impartasit in afirmatia de mai sus, cred eu, fiind unul generalizat printre membrii si colaboratorii Orchestrei oradene.
Pe 23 Noiembrie, in Oradea va avea loc un concert jazz-rock-fusion cu trupa Mezzoforte.
Protestul Corului Filarmonicii de Stat Oradea despre care v-am povestit ieri, s-a finalizat azi prin demisia managerului Sarkadi Zsolt. Va reamintim ca motivul principal al protestului e legat de scaderea salariilor membrilor corului cu 75% dar in acelasi timp s-au angajat 12 persoane cu norma intreaga. Presedintele consiliului judetean, Radu Tirle, cel care a aprobat demisia lui [...]
Criza, criza, dar nu pentru toti? Traim vremuri tulburi, ca sa ma exprim academic… Filarmonicii de Stat Oradea i s-a solicitiat din partea Consiliului Judetean reducerea cheltuielilor cu 8%. Prin urmare, avand ca motivatie criza, conducerea Filaromonicii a hotarat urmatoarele: reduce activitatea corului la 1/4 norma, insa in acelasi timp face angajari de 12 persoane [...]
De ce naiba la Filarmonica din Oradea nu se canta sau se canta prost? Nu au timp sa cante, au vreme de bataie. Si mai zic ca nu le vin melomanii, halal coltura! Bineinteles nu ai cum sa te bati pornind de la o nota scapata sau o intrare aiurea. Te bati pe ciolan, frate! [...]
Pe 6 Mai la ora 19:30, AG Weinberger Band va sustine un concert de blues la Sala Filarmonicii din Oradea. Biletele pot fi procurate de la Flanco (complexul Real), de la Filarmonica sau online de pe siteul bilet.ro. Pretul unui bilet este de 40 lei daca va fi achizitionat in zilele de dinaintea concertului sau 50 lei [...]
Aseara am fost la Filarmonica de Stat Oradea pentru un concert de Jazz & Blues (se pronunta bluuuues, la fel ca si Cluuuuj). M-am bucurat sa vad sala aproape plina. Plina de barbosi pletosi si ochelaristi in mijlocul carora Iliescu si prietenii lui din Valea Jiului s-ar fi simtit precum vaca-n lucerna. Inceputul concertului mi-a [...]
Universitatea Oradea anunţă un eveniment special pentru începutul unui weekend în spiritul Sărbătorilor de iarnă. Concertul extraodinar de Crăciun va începe la orele 19:00. Organizatorii concertului sunt profesorii Facultăţii de Muzică. Simona şi Marian Boboia, Oana Lianu, vor fi acompaniaţi de Cvartetul Varadinum compus din Tokaji Agneta, Costin Eva, Thurzo Sandor Jozsef şi Agneta [...]
In cadrul spectacolului din 21 decembrie, ce se va tine la Filarmonica Oradea, o aparitie demna de apreciat si laudat: VUKÁN GYÖRGY, cu al sau Creative Art Trio poate unul dintre cei mai mari pianisti de jazz ai Ungariei si Estului Europei. Noi credem ca va fi evenimentul muzical al anului In Oradea. La mai [...]
21 decembrie, orele 19, La Filarmonica Oradea BIG DADDY WILSON RIPOFF RASKOLNIKOV JAZZTODAY TRIO organizator: Balogh Joe pret bilet: 35 RON
JOI, 11 DECEMBRIE 2008, ORELE 19 ÎN SALA ENESCU-BARTÓK, Filarmonica Oradea CONCERT SIMFONIC Dirijor: TIBERIU SOARE Solist: HORIA MAXIM Program: R. Wagner: Maeştrii cântăreţi din Nürnberg – uvertură R. Strauss: Burlesca pentru pian şi orchestră A. Bruckner: Simfonia a III-a în re minor
Filarmonica Oradea prezinta in data de 28 noiembrie, orele 19:00 CONCERT SIMFONIC EXTRAORDINAR SUSŢINUT DE ORCHESTRA FILARMONICII DIN DEBRECEN ŞI CORUL KODÁLY, in sala Enescu-Bartok Din program: R. Strauss: Moarte şi transfiguraţie – poem simfonic M. Kocsár: Stabat Mater (p. a. / bem.) P. I. Ceaikovski: Simfonia a IV-a în fa minor, op. 36