By George Staicu + February 20th, 2010
Dupa trei ani de cantat cu orchestra asta ma simt ca o curva. Dar te obisnuiesti!
Cuvintele de mai sus apartin unui membru al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii din Oradea. Nu cred ca are rost sa dau un nume, sentimentul impartasit in afirmatia de mai sus, cred eu, fiind unul generalizat printre membrii si colaboratorii Orchestrei oradene.
By Gabi Burlau + February 1st, 2010
În următoarele rânduri nu vreau să pun în discuţie neapărat măiestria veteranului jazzman maghiar Szakcsi Lakatos Bela cît atmosfera creată vineri seara la clubul de jazz Posticum.
Eu unul, m-am simţit bine fiind înconjurat de oameni pe care-i consider prieteni (oare nu-i ăsta rostul unei seri la club?), mi-a plăcut îmbulzeala, iar faptul că am stat undeva în spate şi am ascultat totul ca din gară nu m-a făcut defel mai nervos. Oricum, din nefericire, ştiam la ce să mă aştept, iar temerile mi s-au confirmat, avînd parte de un conce
By Void + January 23rd, 2010
Antonio VIVALDI: Anotimpurile – op. 8 nr. 1-4 & Astor PIAZZOLLA: Patru anotimpuri la Buenos Aires
Joi, 21 Ianuarie, o zi deosebita… mi-a fost dat sa ascult unul dintre cele mai surprinzătoare concerte la care am avut plăcerea de a fi prezent. Trebuie să recunosc că inițial nu aveam prea mari așteptari: Anotimpurile lui Vivaldi le-am ascultat deja de mult prea multe ori de-a lungul timpului pentru a mă mai aștepta la surprize, și, mai grav, le-am auzit de prea multe ori in contexte de-a dreptul… publicitare, rezultând într-o și mai mare detașare emoțională față de conținut. Iar Piazzolla… Piazzolla, aici e surpriza, ingredientul care a schimbat total meniul.
By Gabi Burlau + December 17th, 2009
Un rapsod, întrebat de ce horeşte, a răspuns: „C-aşa-mi vine”
Concertul susţinut miercuri seara de Grigore Leşe în sala filarmonicii orădene a fost, în fapt, un curs teoretic şi practic despre ceea ce înseamnă folclor autentic, arhaic. „Aşteptînd Crăciunul” a fost genericul concertului însă cei care s-au aşteptat la colinde gen Hruşcă au fost cu siguranţă dezorientaţi. Maestrul Leşe a făcut diferenţa între ceea ce înseamnă o „corindă” şi un cântec religios de mare popularitate gen „O ce veste minunată”. Colinda la romîni are un caracter precreştin, nu are urmă de smerenie în ea sau de umilinţă ci dimpotrivă, are un caracter aproape războinic, pastoral, dur, direct.
By George Staicu + November 10th, 2009
“Ohh, my God…”; acestea au fost cuvintele lui Joey Calderazzo, pianistul din Quartetul lui Branford laintalnirea cu publicul din Debrecen, de la Kolcsey, de duminica seara.
Patru costume impecabile, un saxofon parca scos de cateva minute din baia ionizata a unui alchimist cenu a existat vreodata, cercurile concentrice ale cinelelor se vedeau si din Oradea si un contrabass proaspat ceruit. Branford Marsalis saxofon, Justin Faulkner drums, Eric Revis bass si Joey Calderazzo pian. Asta din punct de
By George Staicu + November 9th, 2009
Bogdan Albulescu (Bubu) o comite din nou; de data asta cu un review al proaspatului disc KUMM, “Far from Telescopes” si lansarea acestuia in Cluj.
So, here it is:
KUMM PRIVESTI CLUJUL PRINTR-UN TELESCOP – Cronica lansarii noului album KUMM – “Far From Telescopes” , Cluj, Irish & Music Pub, 06.11.2009
By George Staicu + November 4th, 2009
Soarele incepe sa paleasca pe masura ce autostrada ne poarta spre Budapesta. Traficul se aglomereaza. Gandurile amestecate cu franturi de versuri launtrice in surdina anunta tacit un incident la ceas de seara. Un Incident muzical : concertul celor de la Porcupine Tree, turneul de promovare al celui mai recent album al lor : THE INCIDENT. Steven Wilson si banda sa au ajuns in sfarsit la Budapesta. La acest gand imi suna cat se poate de clar in minte piesa lor “Arriving somewhere, but not here”.
By Ciprian Alexei + October 21st, 2009
Punctul culminant al festivalului Jazz & More a inceput sa se contureze Sambata seara, in jurul orei 21:00, odata cu intrarea in scena a trupei Johnny La Marama. Poate ca la editia urmatoare Mircea o sa gaseasca o locatie de unde sa se poata scoate scaunele ca lumea sa poata dansa in voie atunci cand [...]
By George Staicu + October 20th, 2009
Se intampla in Romania anului 2009, in Sibiu, un oras in voga in aceasta perioada. O demonstratie a faptului ca e posibil si mai ales ca ai cu cine. Nu, nu vorbesc de curatenie, civilizatie si mai stiu eu ce chestii atavice nationale. E vorba de festivalul Jazz and More, aflat la editia aniversara numarul [...]
By Gabi Burlau + October 19th, 2009
Cartea de vizită a acestui tînăr de 21 de ani pe nume Bolla Gabor e atît de impresionantă încît are darul să deruteze auditoriul local de jazz şi nu numai. Născut fiind în 1988, la 10 ani începe studiul clarinetului în muzica clasică pentru ca mai apoi, sub influenţa părinţilor, mari fani de jazz, să înceapă să folosească saxofonul tenor, instrument căruia I s-a dedicat total, deocamdată. Astfel, de la 15 ani Gabor Bolla porneşte în cariera de muzician de jazz, evident sub influenţa marilor maeştri precum John Coltrane sau Sonny Rollins, iar prezenţa sa la festivalurile de jazz
By Daika Attila + October 19th, 2009
Cand o saptamina incepe cu spectacolul exultatului DAVID THOMAS si al sau PERE UBU, iar in a doua jumatate te poti intilni cu BARBA-COTII sexagenari din capatul lexicoanelor si enciclopediilor blues-rock, chiar nu te poti plinge de conjuncturi nefavorabile.
-Daca erau trei tipe, ar fi trebuit sa se numeasca ZZ TOPLESS – imi soptea Erotica…
By Ciprian Alexei + October 8th, 2009
Celelalte Cuvinte obisnuiesc sa incarce orice incinta si sa ofere show-uri exceptionale. Desi inceputul serii a fost deosebit de slab, concertul a fost…foaaarte tare.
By George Staicu + September 30th, 2009
Ne bucura faptul ca putem gazdui cronica unui concert din cadrul Festivalului George Enescu, editia 2009. Multumiri si salutari autorului si celui mai nou colaborator al MuziciideVest, Victor Părău.
…dar înainte de toate despre Johann Sebastian Bach! Două mari adevăruri atestate de un asemenea concert: că muzica lui Bach rămâne vie și fascinantă până în prezent (pură întâmplare că mai e și reinterpretată uneori), și că tangențe
By Ciprian Alexei + September 25th, 2009
Spre deosebire de romani, ungurii stiu sa-si promoveze evenimentele si pentru ca am norocul sa locuiesc la doar 60 de km de Debrecen, mi-a fost destul de greu sa ratez concertul Kronos Quartet.
By Ciprian Alexei + September 17th, 2009
Prin August va anuntam ca in perioada 11-13 Septembrie se desfasoara la Timisoara a 4-a editie, festivalul de “Muzica, Arta si Multiculturalitate” PLAI.
By George Staicu + September 3rd, 2009
Poate ca v-am plictisit cu scrierile aiurite despre Festivalul de Jazz de la Saalfelden, am reusit sa filmez unele din concerte, le gasiti aici, calitatea video nu e una extrem de buna, dar se poate face o idee cam despre ce s-a intamplat pe scene…
By George Staicu + September 3rd, 2009
Pe scena sunt cateva covoare rosii invaluite intr-o lumina discreta. Instrumentele asteapta in liniste inceperea concertului, pazite doar de un contrabas lenes, care picoteste intr-un colt. “Un contrabas pe scena
By George Staicu + September 1st, 2009
Am sosit acasa, nu stiu cum am facut inapoi cei aproape 1000 km. Repede, in mod cert, noroc cu pilotu’ automat ca imi cam tremurau picioarele.
Va sunt dator cu ultima zi. 5 concerte mari si late:
By Ciprian Alexei + September 1st, 2009
Autumn Leaves a fost una din piesele interpretare de trioul Szakcsi Lakatos (pian), Balázs Elemér (tobe) si Peczek Krisztian (contrabas) in cadrul ultimului concert din aceasta vara din Jazzland-ul Posticum.
Am ajuns destul de tarziu la concert, fiind retinut de un alt eveniment dar tot n-am ratat cateva momente incredibile oferite de Balazs Elemer si pe care-l vad si ascult la [...]
By George Staicu + August 29th, 2009
La matineu, doua duo-uri de execeptie: pe de o parte Phantom Orchard ( Ikue Mori & Zeena Parkins), electro duo-feminin, apoi Gianluca Petrella alaturi de Steven Bernstein….
By George Staicu + August 28th, 2009
Am ajuns ieri pe la amiaza la Saalfelden, MuzicaDeVest.ro fiind singurul site de profil din Romania, care a fost acreditat la acest festin de free jazz/avangarda muzicala a Europei.
By Daika Attila + August 19th, 2009
Exista public pentru orice. Nu te feri prea mult, puhoiul oricum te va ocoli.
Incep cu faptul ca se implinesc 40 de ani de cind se adunau copiii florilor la ferma lui Max Yasgur. Iar acum 15 ani intram la EURO-WOODSTOCK, prima mea INSULA. Am simtit ca locul a fost creat (si) pentru mine. De aceea [...]
By Daika Attila + August 14th, 2009
In anii trecuti mi se reprosa adesea ca nu vad “trupe mari” de pe Scena Mare…imi vine sa zimbesc…”mari ” pentru cine?
E vorba de trupe populare si care rar reusesc sa ma surprinda. In prima zi completa am trecut senin pe linga SKA-P, SNOW PATROL si LILY ALLEN. Iar in a doua pe linga THE [...]
By Daika Attila + August 12th, 2009
Motto : Moda e spontana. Iar pe margine se circula mai rapid…Insula Sziget Fesztival. Editia a 17-a. Am bifat 15 pina acum. “Not bad…”
By George Staicu + August 9th, 2009
Asa cum v-am promis, revenim cu cronica concertului Madonnei, tinut Joi, 6 august, in Helsinki. Am fost si noi prezenti dar ne-am gadit ca am devenit plictisitori in scris si exprimare. Cateva poze le aveti aici.
Asa ca, multumita lui Päivi Vähäkangas, aveti cronica concertului Madonnei:
The queen of pop seemed to mobilize whole Finland when she [...]
By Ciprian Alexei + August 8th, 2009
Realizatorul uneia dintre cele mai bune emisiuni despre muzica de pe posturile de radio mioritice, Daika Atilla, a fost prezent la cea de a 43-a editie a festivalul de jazz de la Montreaux si ne-a promis ca o sa ne povesteasca cum o fo’. Atilla s-a tinut de cuvant si ne-a trimis una dintre cele [...]