Cum o fo’ la Gărâna Jazz Festival 2012

Habemus jazz !

…in fiecare an la Garana Jazz Festival. Deja o traditie atat de la indemana sufletelor care-si cauta ritmurile interioare timp de 5 zile pe an. Avem nevoie de acest festival, avem voie sa-l intretinem cu trairile noastre extreme, cu zambete, cu rasete, cu dezamagiri sau stari de extaz. Trebuie sa trecem prin aceste stari macar o data. Ceea ce vreau sa spun e ca merita sa mergi, cel putin o data in viata, la acest festival.

Anul acesta am ajuns iar. Nu mai sunt novice. 2005 e istorie si anul botezului meu oficial la Garana. De aceasta data mi-am asumat rolul de initiator pentru o parte din prietenii cu care am impartit prima editie in care n-a plouat, nu ne-am cufundat in noroaie si nu ne-am strecurat urechile printre stropi si vant.

iordache @ Gărâna Jazz FestivalAm tinut mortis sa ajung sa-l vad pe Mihai Iordache, cel care, in acest an, a inceput festivalul. Va intrebati ce a iesit din mix-ul iordache – omul de jazz – si Iordache – omul alternativ ? O extrem de placuta surpriza conceptuala pe care am asteptat-o de atata vreme pe scena de la Garana. Si-a prestat de parca mai avea “one life left”, care este si titlul celui mai recent album al sau, cu care ne-a intrigat simturile in seara de Joi. Am avut frecvente deja-vu-uri in timpul concertului, piesele expuse reamintindu-mi de povestile cu el, in surdina, din Moszkva Cafe, dupa concertele Kumm. Pe scurt, iordache la Garana, epic win !

A urmat Sławek Jaskułke, pianist polonez, in al carui recital am simtit background-ul sau componistic de film si teatru, dar am sesizat si pregnanta influenta a lui Keith Jarrett in abordarea sa in improvizatii si artificii. Este genul de pianist pe care l-as asculta cu un pahar de wiskey langa mine. M-a tinut in echilibru, n-am picat nici in genunchi, nici pe spate. M-a facut sa fiu cuminte.

Momentul pe care l-au asteptat cei mai multi, Joi, a fost recitalul lui John Scofield. Va marturisesc foarte sincer ca nu sunt cel mai mare fan al sau. Dar nu din punct de vedere al compozitiilor sale, ci datorita tonului de chitara. Deh, am eu o inclinatie spre tonurile calde sau stridente, gen Robben Ford. Vorba aia cu de gustibus…

Ce m-a bucurat, in schimb, extrem de mult a fost cel de-al doilea chitarist din formula de Hollowbody Band cu care a venit Scofield: Kurt Rosenwinkel, un instrumentist extrem de meticulos in frazare, calculat armonic, care a asteptat, perfect pregatit, toate mingile de fileu improvizationale ridicate de Scofield.

Seara s-a incheiat cu Adrian Gaspar Trio. N-am ramas la final. Picam de somn si aveam de mers putin pana la cazare. Pe drumul de intoarcere aveam in cap doar zambetele timide si linistite ale prietenilor mei dragi, dupa o prima zi de socuri sonore. A doua zi avea sa vina cu noi surprize.

Vineri, caldura mare, moncher ! Asteptam sa ma racoresc cu Portico Quartet.

Seara a inceput cu Mario & The Teachers, formula deloc straina publicului de la festival. Au avut un recital de zile mari, dinamic, antrenant si foarte bine buchisit. Deh, niste profesori, vorba aia !

Desi Portico Quartet ar fi trebuit sa fie urmatorii, datorita unor proaste alinieri de planete, au urcat pe scena Edgar Knecht Quartet, care mi-au lasat impresia ca-si dau doctoratul in piesa Take Five a lui Dave Brubeck. Totusi, un jazz classic, curat … si multe masuri de 5/4.

Si-a urmat Portico Quartet. Fals. Probe de sunet Portico Quartet. Au venit cu pad-uri si module de sunet, tehnologii din ce in ce mai des intalnite in jazz-ul experimental al unor artisti. Am zis ca va fi interesanta fuziunea. M-am dezumflat rapid dupa ce am fost anuntati de catre tobar ca vor canta doar 4 piese, intrucat au un avion de prins. Naspa, aiurea, nasol. Oftat prin public, etc. Intr-un final au inceput serbarea. Recitalul lor parca a fost o repetitie cu public. Plat, tehnologizat, fara prea mult suflet. Patru piese si bye-bye.

A doua seara a festivalului de jazz de la Garana s-a incheiat cu Brink Man Ship feat. Nils Petter Molvaer, pe care i-am ascultat in linistea serii de la cazare. Sunetele lor din Nord au racorit noaptea, au scos stelele la produs vise si au pregatit venirea lui Dave Holland a doua zi.

Dave Holland @ Gărâna Jazz FestivalProiectul Prism condus de Dave Holland a dat startul celei mai reusite seri a festivalului din acest an, din punctul meu de vedere. A venit cu niste colegi de trupa “dati dracului” (scuzati exprimarea, da’ asa o fo’). Pai cum sa nu sune demential cand il ai pe Kevin Eubanks la chitara, instrumentist experimentat si de un calm bolnavicios, care functioneaza dupa principiul “tonul il dai din mana, nu din pedala”, pe Eric Harland la tobe, scolit pe scena si in studio cu unele dintre cele mai grele nume de pe scena jazz-ului si pe Craig Taborn la Rhodes, care vine si cu un bogat bagaj de muzica underground/mainstream gen techno si dark ambient ? Va zic cu mana pe suflet ca iese un concert de zile mari, care-si merita fiecare frantura de aplauze, laude si plecaciuni.

A doua surpriza a serii a fost acordeonistul Emi Dragoi. Django, rezonante lautaresti si o efervescenta care ne-a facut sa tropaim in Poiana Lupului.

Sambata s-a incheiat cu Tord Gustavsen Trio si Kuara. Jazz nordic, numai bun de incheiat o zi si-o noapte perfecta.

Erik Truffaz @ Garana Jazz Festival 2012In ultima zi de jazz fest am avut placerea de a-l revedea pe Erik Truffaz intr-un proiect extrem de colorat sonor si curajos: Bugge Wesseltoft & Friends. Un recital electro-lounge-jazz si un bun exemplu de urmat de catre cei de la Portico Quartet. Numa’ zic. Wesseltoft a integrat magistral jazz-ul modern cu sound-urile si mix-urile. M-am amuzat copios cand l-am vazut tzopaind pe scena si improvizand la… iPad. Ciment, beton.

Uite, cam asa a trecut cea de-a 16-a editie a Festivalului de Jazz de la Garana, ca orice lucru fain, repede, lasand in fiecare din noi niste urme pe care le vom duce si cu care ne vom hrani cand vom avea nevoie de putina libertate…de gandire si simtire. Pana la editia urmatoare e mai putin de un an. Trece repede, la fel cum trec toate. Va indemn sa va doriti sa veniti la Garana. Macar o data…

Foto: The 4Th Floor

Notify of
Radu D.L. Popescu
Guest
Radu D.L. Popescu

Daca apreciezi un muzician dupa ton, inseamna ca ai foarte putine de spus despre muzica. John Scofield e acolo sus, sus de tot, indiferent de gusturile omenesti. A depasit faza “gustativa”. Nu prea intelegi ce inseamna jazz, iarta-ma ca iti spun.

Ioana
Guest

Inca un an in care l-am ratat…Poate la anul.