Dacă nu ştiaţi încă, Metallica a scos un nou album în colaborare cu Lou Reed. Albumul se numeşte Lulu şi, ca sound, se îndepărtează mult de orice a scos Metallica până acum. Fanii Metallica şi criticii deopotrivă s-au grăbit să dea review-uri negative albumului încă dinainte de a fi lansat – piesa The View de pe album a fost publicată pe net cu câteva săptămâni mai devreme, ca un preview pentru album. S-a ajuns atât de departe încât a fost numit de către Metacritic ca fiind cel mai prost album al anului iar fanii Metallica au ameninţat că-l împuşcă pe Reed pentru colaborarea asta (sper că e o glumă, totuşi).

OK, probabil vă întrebaţi ce e aşa de special la discul ăsta şi care e părerea mea despre el. După cum spuneam, colaborarea asta reprezintă o schimbare radicală în sound-ul celor de la Metallica, dar este destul de tipic pentru ce a mai făcut Lou Reed. Concret, muzica se caracterizează prin versuri intense recitate (nu cântate) de Lou Reed acompaniate de riff-uri obsesive şi repetitive care se întind adesea pe mai mult de 8-10 minute. Stilistic este o combinaţie de spoken word, heavy metal, drone, art rock şi noise rock. O să găsiţi structuri ale pieselor complet atipice pentru Metallica, droning şi gălăgie creată atât de chitările lui Reed, Hetfield, Hammett şi Trujillo, cât şi de cei aproape 10 instrumentişti adiţionali (vilonişti, violoncelişti). Conceptual, albumul se bazează pe două piese de teatru scrise de dramaturgul german Frank Wedekind. Versurile sunt agresive, libidinoase, blazate, amorale, misogine şi auto-dispreţuitoare, ceea ce se traduce într-un lirism ce frizează patologicul. They are borderline insane. Însă fără îndoială autentice şi, dacă nu emoţionante, atunci cu siguranţă răscolitoare.

The View, a doua piesă de pe album. Cea mai cunoscută dar nu neapărat cea mai reprezentativă.

Nu e un album pentru oricine. Şi este mai degrabă un album Lou Reed decât unul Metallica, iar în acest sens înţeleg de ce a fost recepţionat nefavorabil de publicul obişnuit cu sound-ul Metallica. De fapt, ce înseamnă „sound-ul Metallica”?

Colaborarea asta este expresia unor muzicieni care n-au nimic de pierdut. Cărora nu le pasă de ce vrea publicul, şi astfel eliberaţi fiind, pot face muzică autentică, pentru ei. Cei de la Metallica sunt conştienţi că orice ar scoate, publicul va spune că au murit în ’91. Iar atitudinea lui Lou Reed poate fi sintetizată în declaraţia lui: „I don’t have any fans left. After Metal Machine Music (1975), they all fled. Who cares? I’m essentially in this for the fun of it.”

Cam atâta am avut de spus. Una peste alta un album foarte interesant, care merită ascultat de la cap la coadă de mai multe ori până să te pronunţi. Dacă sunteţi curioşi, ascultaţi-l şi spuneţi-mi ce părere aveţi.

Articole pe aceeaşi temă. Muzicală, desigur!