Melatonina de toamna

Daca tot trebuie să se ocupe cineva de rockul independent am zis să-mi asum chestia chiar dacă, conform vîrstei, nu e foarte indicat.

Am jalonat in ultima vreme legăturile dintre armele secrete ale indie-ului american şi ultimele trenduri britanice însă luni seara am lăsat-o mai moale, a intervenit Tom Waits cu foarte recentul Bad As Me, cam atipic ptr. fanii declaraţi şi foarte încurajator pentru mine şi cei din liga a doua.

S-a continuat fermecător cu Magazine şi albumul lor scos după 30(treizeci) de ani de pauză, tonurile s-au aerat subit cu The Drums şi muzica lor pentru surferii citadini, pe Comus i-am adus în actualitate după ce la viaţa lor au scos două albume acum 41 de ani, iar Megafaun şi Ramona Falls ne demonstrează încă odată că muzica americană nu e doar reclamă la blugi şi adidaşi.

Finalul, destul de clişeistic, a fost susţinut de The Cinematic Orchestra cu  “Man with the movie camera“.