Melatonină din nou cu Burllău. Gabi Burllău!

De regulă, pe parcursul unui an, îmi impart emisiunile melatonistice în doua sectiuni, una care vizează rockul ca şi cultură populară alternativă şi una care vizează jazzul ca formă de supravieţuire într-un context social sufocat de trenduri şi mediatizări excessive, jazz-ul fiind în ziua de azi poate unica formă de artă anti-trend. Deoarece încă mai am iluzia că există “cei şapte”, consider necesară împărtăşirea experienţelor auditive, accesul la muzica de calitate find încă, curios lucru, destul de limitat.

Firul cronologic al melatoninei de luni nu se vede însă el există. Muzica a fost densă, fluidă, concentrată, find susţinută de maeştri care au avut grijă ca jazzul să nu cadă niciodată în derizoriu.

În mood ne-a introdus ghitaristul Sonny Sharrock cu lucrări înregistrate în 1991, cu trei ani înainte de a muri, fiind acompaniat de o echipă la care mulţi artişti de mare calibru pot doar visa: Elvin Jones, Pharoah Sanders şi Charnett Moffet, totul sub bagheta producătoare a lui Bill Laswell. S-a continuat intens, cu două lucrări de aproape 30 de minute susţinute live de terifiantul saxofonist Noah Howard care i-a avut alături pe Bobby Few şi Wilber Morris în 1997.  Marty Ehrlich ne-a readus la sol cu formule foarte comestibile de avant-jazz de pe “New York Child” din 1995 iar Myra Melford ne-a arătat cum ar fi putut să fie mainstreamul alături de Erik Friedlander, Dave Douglas şi Michael Sarin. Finalul, apoteotic, cu legendarul Wadada Leo Smith cu al său Golden Quartet din 2000, format din “acompaniatori” precum Anthony Davis, Malachi Favors, Jack DeJohnette.

În fine, emisiunea am văzut-o ca un fel de prefigurare, de pregătire a terenului, pentru concertul The Thing din decembrie, concert care va fi, desigur, prefaţat de o ediţie specială realizată de George şi dedicată integral grupului. Dar, vorba aia, e bine ca lumea să ştie din timp în ce se bagă…