Ultima zi a festivalului de jazz de la Oradea

Ultima zi a JazzFestival Oradea a fost şi cea mai interesantă. Poate şi pentru că nu am reuşit să ajung Sâmbătă în parcul 22 Decembrie pentru a 2-a zi a acestui eveniment. Chiar dacă promovarea evenimentului a lăsat de dorit, ieri au venit mult mai mulţi oameni decât în prima zi.

Ştiu foarte bine că nu e uşor să organizezi un concert dar să omiţi din line-up un band, e de neiertat. Mi-ar fi plăcut să-i revăd pe cei de la Chameleon Big Band. Am reuşit totuşi să prind finalul concertului de aseară. A fost OK, oamenii au făcut o atmosferă plăcută, s-au simţit bine. Dupa Chameleon Big Band a urmat un cvartet americano-unguresc foarte interesant: Tim Ries (sax), Norbert Marius (bass), Balázs József (pian) şi Balázs Elemér (tobe). Au inceput cu cateva coveruri de la Rolling Stones, au incalzit publicul si l-au mentinut pana la finalul festivalului.

Oradea Jazz FestivalNu au fost concerte care să mă lase mut, s-a cântat destul de light dar eu mă bucur că în Oradea s-a putut întâmpla un astfel de eveniment total diferit de toate mizeriile populiste care se organizează an de an. Cu siguranţă că dacă ar fi avut parte de o promovare bună ar fi adunat mult mai mulţi oameni. Nu suficienţi cât să conteze pentru următoarele alegeri şi să astfel de evenimente să devină ceva obişnuit dar orişicât. Poziţia geografică a Oradiei ar permite aducerea a numeroşi artişti din ţările vecine şi organizarea unui festival serios ar ajuta comunitatea locală foarte mult.

Şi înca o chestie: festivalul asta e dovada conform căreia se poate face şi la Oradea o manifestare nealterată de mercantilism şi comercianţi ambulanţi cu care ne-am “obişnuit” în ultimii 20 de ani la manifestarile în aer liber din Oradea. Şi a fost bine, mirosea a iarbă proaspăt udată şi călcată în picioare. Se simţea altfel decât la bâlciurile populare. Deci, se poate! Bravo Posticum.