Recenzie John Zorn/Mycale – Book Of Angels Vol. 13

Anul muzical John Zorn este în cărți, dar totul depinde de succesul artistic al celor 12 albume programate pentru 2010 de către compozitorul american, câte unul menit să apară în fiecare lună. Indiferent dacă va fi sau nu așa, știrea rămâne una palpitantă, în special pentru cunoscători. Mă întreb dacă ideea în sine, oricât de surprinzătoare, își are deplina strălucire novatoare, venind din partea unui artist atât de prolific. Ambiția de acum își are doza serioasă de dare în spectacol, lipsind poate cel mai mult inter-conceptualitatea (oricât de riscantă, chiar și pentru un gânditor serialist precum Zorn) dintre cele 12 lucrări. E programat mai degrabă un număr record de lansări discografice (pentru Zorn, nu și pentru Tzadik), fiind fie continuări ale unor cicluri muzicale cu vechime, fie ținând de abordări tematice sau conceptuale relativ noi. Iar acest lucru se petrece oricum de mai bine de un deceniu.

Și primul album lansat (Mycale: Book Of Angels Vol. 13) își are partea de ”junk trivia”, remarcabilă pentru ochiul atent. Este o extindere cu adevărat neprevăzută a ciclului (în comparație cu cele 12 volume ale proiectului original Masada), întărind convingerea (confirmată oricum de mult timp) că muzica klezmer nu reprezintă doar o a doua mare orientare muzicală și componistică pentru John Zorn. Cel mai interesant detaliu trebuie să fie însă abordarea în premieră vocală (albumul fiind prezentat a fi în spirit ”a cappella” desăvârșit) a formei unei muzici care, până acum, a fost supusă numeroaselor interpretări de tip instrumental, atât cât puteau fi încadrate în jazz, experimental, cameral sau klezmer. Și la scară mai mare, avem aici un exemplu notabil și rar de Zorn vocal. Dincolo de însemnătatea comparațiilor, nu cred că intenția acestui proiect vocal poate fi asimilată unor tradiții precursoare, precum colajul de voci/glasuri, maniera vorbită (memorabilul Spillane sau altele), incantațiile din orientalul ușor-demonizat New Traditions In East Asian Bars, ocultele studii de la răscrucea dintre anii ’90/’00, sau, ca să epuizez toate exemplele cu cazul cel mai extrem, katharsisul hardcore dat de vocalul lui Mike Patton și Yamatsuke Eye sau alte abordări, experimentale dar niciodată concret-impunătoare. Cel puțin prin prezentare, Mycale este sugestiv de promițător și greu de omis.

În fond, ce altceva ar atrage mai mult la acest album? Cu siguranță nu atât noua reușită de colecție marca Zorn, cât poate cea mai intimă implicare a sa în conceperea unui album Book Of Angels, și cu siguranță nu atât noua porție de fantezie a cultului și stilistică klezmeriană contemporană, cât o sensibilă deplasare din sferă. John Brackett încadra klezmerul în tradițiile aprofundate de Zorn pe baza unui principiu al abordării puțin-abordatului. Aici, așa cum interpretările instrumentale de pe albumele anterioare reflectaseră nu neapărat ”klezmer-ul de Masada”, ci calitățile artiștilor-invitați, muzica vocală de pe Mycale nu ține nici ea exclusiv de klezmer, ci pare să abordeze o paletă mai bogată. Principiul de mai sus răsare însă, măcar în ce privește folclorul cules de Zorn, fiind valabil cel puțin până acolo unde totul alunecă înspre ceva mai lejer, iar performanța cvartetului se plasează deasupra muzicii și stilului.

Nu trebuie să ne așteptăm la ceva original din partea compozitorului. Experiența muzicală este îndeajuns de plăcută pentru simplul meloman, dar și cu valențe îndeajuns de moderate, reduse la stil și accente vocale, pentru ca inițiații să nu creadă că ascultă ceva deosebit (din păcate eu simt acest blestem în toate volumele, față de înregistrările mult mai tonice marca Masada). Oricât de a cappella, nu simt deloc o abundență corală de tip clasic, ci o împletire între folk (cu fragmente din Pessoa parcă mai expresive decât altele de proveniență mult mai esoterică) și un jazz vocal deloc încărcat. Efectul de studio este auster; totodată, nu ne putem aștepta nici la improvizații sau alte prilejuri de evadare din formă, nici la expresivități romantice. Imitând pentru 4 voci partiturile tipic masadiene create de atâtea ori pentru instrumente, muzica are redări structurale, surprinzând individualitatea vocilor (totul pornind mai întotdeauna de la un ritm fundamental pe care înflorește melodicitatea solistică) și succesul unitar al dialogului dintre ele (nu simt armonia decât în refrene, restul ține de altceva). Uneori astfel de detalii sunt mai discrete, prevalând muzicalitatea, dar nu pot nega că mi-aș fi dorit mai multe asemenea momente.

Artă vocală în formă nemaiauzită din partea lui John Zorn, o nouă și proaspătă variantă a muzicii de canon Masada, un prim album la fel de proaspăt pentru un nou deceniu în cariera artistului, un album cu stil, o muzică plăcută. Cel puțin una din astea, se reflectă foarte bine în Mycale.

Notify of
admin
Admin

Faina cronica, trebuie vazuta si cuvantarea asta a lui Zorn. E o parte referitoare la si relatia lui cu sunetul vocal: http://www.muzicadevest.ro/2009/08/21/an-informance-with-john-zorn/

trackback

[…] de pian cu Victor Andrei Părău, prietenul nostru care ne onorează cu o scriitură bună și o opinie […]